Carte sau film?

Verity filmul Carte sau film?
October 14, 2026 • 5 min citire

Verity filmul

M-am ținut de promisiune și am fost la cinema să vizionez filmul Verity. Sunt o cititoare pasionată de cinematografie. Nu știu dacă am mai spus-o vreodată cu voce tare dar mi-am dorit muuuult timp să fiu actriță. Na, că am spus-o acum :)) N-a fost să fie așa că am rămas doar cu plăcerea de a viziona filme și, bineînțeles, de a citi cărțile care urmează să fie ecranizate, sau de a viziona filmele după cărțile pe care le-am citit. Verity a fost cartea pe care am citit-o cu mult timp înainte de a fi ecranizată. Deși nu obișnuiesc să fac asta, am recitit-o tocmai pentru a-mi reîmprospăta memoria cu povestea pe care urma să o văd la cinema. Cam rău am făcut. Am fost puțin dezamăgită de ecranizare, de modul în care a fost pusă în scenă povestea, de faptul că au fost eliminate părți importante din carte și, cam... de tot. Mă gândeam că, dacă nu aș fi recitit cartea, poate aș fi fost mai impresionată. Dar nu voi ști niciodată asta. Cred că unul dintre motivele pentru care am fost dezamăgită este că aveam deja povestea în minte, cu toate lucrurile care m-au făcut să citesc cartea până la final. Știam ce se ascunde în spatele anumitor momente și cât de mult contribuie unele detalii la felul în care percepi personajele și întâmplările. Când am ajuns în sala de cinema, am avut senzația că lipsește ceva. Nu doar anumite scene, ci și o parte din ceea ce făcea povestea să funcționeze pentru mine. Ce așteptări am avut de la film Cartea m-a atras în mod special prin felul în care viața personajului Verity este dezvăluită treptat. Atmosfera misterioasă și suspansul creșteau odată cu interacțiunile dintre personaje. Au fost multe momente pe care mi-am dorit să le văd transpuse pe ecran și să le compar cu felul în care mi le imaginasem în timp ce citeam. Ce nu a funcționat pentru mine Am pornit spre cinema cu un mare entuziasm la purtător, fiind sigură că o să văd o mare capodoperă cinematografică. Nu am fost influențată nici o secundă de tot hype-ul creat în jurul filmului, pentru că oricum mergeam să-l văd (așa de mult mi-a plăcut cartea) dar așteptările au fost mari. Mi-a plăcut enorm castul, Anne Hathaway fiind una din actrițele mele preferate (she is a queen) dar se pare că nu a fost suficient. Nu mi-a plăcut că au fost eliminate mai multe detalii legate de gemeni, care erau două fete, nu Harper și Crew, cum a fost redat în film. Au fost eliminate și detaliile legate de Lowen care suferea de somnambulism. Aceste detalii făceau povestea puțin mai alertă și mai sumbră și te ajutau să înțelegi mai bine reacțiile celorlalte personaje. Un alt lucru care nu mi-a plăcut a fost ritmul filmului, care mi s-a părut foarte lent. Tensiunea pe care o așteptam nu a fost construită așa cum am sperat, iar unele schimbări au venit destul de brusc. Concluzie Avem tendința să spunem că, de cele mai multe ori, cartea bate filmul, dar există și ecranizări care reușesc să pună foarte bine în valoare povestea scrisă. Nu este cazul aici. Verity nu este un film foarte prost (dar nici bun :)) ), însă, dacă ai citit cartea, este posibil să te dezamăgească. Sunt curioasă cum a fost experiența celor care au văzut filmul fără să fi citit cartea. Oare au avut aceeași impresie sau povestea a funcționat mai bine? Recomand cartea, este cu mult peste film. Aici poți citi și recenzia mea la cartea Verity.

Citește mai mult →
Sunt o babă comunistă Carte sau film?
May 22, 2026 • 3 min citire

Sunt o babă comunistă

Am citit Sunt o babă comunistă la începutul anului, iar recent am descoperit și ecranizarea regizată de Stere Gulea. Fiindcă romanul lui Dan Lungu mi-a plăcut mult, eram foarte curioasă cum va fi transpusă pe ecran povestea Emiliei și nostalgia ei pentru perioada comunistă. Filmul îi are în rolurile principale pe Luminiţa Gheorghiu și Marian Râlea, care interpretează cu multă naturalețe cuplul Emilia și Țuțu, doi oameni obișnuiți din provincie, a căror viață este dată peste cap de întoarcerea fiicei lor din Canada, alături de logodnicul ei american. Ceea ce ar trebui să fie o revedere fericită se transformă rapid într-un conflict între mentalități, generații și moduri diferite de a privi trecutul. Emilia nu este doar o femeie nostalgică după comunism, ci un personaj complex, prins între amintirea unei tinereți care îi oferea siguranță și realitatea prezentului, în care nu își mai găsește locul. Nu am fost de acord cu ea, însă am înțeles-o. Am înțeles de unde vine nostalgia aceea de „pe vremea noastră era mai bine”, chiar dacă perioada respectivă a fost una plină de lipsuri și frustrări. Mi-a plăcut că filmul nu încearcă să idealizeze comunismul, ci mai degrabă să arate felul în care memoria poate transforma trecutul într-un refugiu emoțional. Zilele de filmare i-au trezit și Luminiței Gheorghiu amintiri puternice din perioada ceaușistă: „Mi-am adus aminte de cozile la alimente, de alimentele pe cartelă, de cozile îngrozitor de lungi și mai ales iarna, când înghețam stând ore întregi la coadă.”(sursa: Historia) Deși filmul este foarte bine realizat, trebuie să recunosc că mi-a plăcut mai mult cartea. Romanul lui Dan Lungu intră mai profund în gândurile Emiliei și reușește să transmită mai bine contrastul dintre nostalgia personală și realitatea dură a comunismului. Totuși, ecranizarea merită văzută, mai ales pentru interpretările actorilor și atmosfera autentică. Pentru cei curioși, filmul poate fi găsit și online pe YouTube. https://www.youtube.com/watch?v=4r5UAUTzMWU Am scris și o scurtă recenzie despre cartea ”Sunt o babă comunistă”.

Citește mai mult →