Ficțiune

Ficțiune literară

October 22, 2026 • 6 min citire

Distanța dintre noi

Distanța dintre noi de Jhumpa Lahiri este o carte incredibil de frumoasă. Mi-a plăcut pentru că este genul de roman care îți spune o poveste amplă, întinsă pe parcursul mai multor decenii, cu personaje ale căror vieți se schimbă, alegeri care au consecințe și trăiri pe care ajungi să le înțelegi treptat, tocmai pentru că le afli întreaga istorie. Despre ce este vorba în carte Povestea îi are în centru pe Subhash și Udayan, doi frați care cresc în Calcutta, India, într-o perioadă marcată de tulburări politice și sociale. Deși sunt apropiați, cei doi ajung să urmeze drumuri foarte diferite. Subhash, fratele mai mare, pleacă în America pentru a-și continua studiile, în timp ce Udayan rămâne în India și se implică în mișcarea naxalită, o revoltă comunistă care ajunge să fie marcată de violență. Alegerile lor îi îndepărtează treptat, iar un eveniment dramatic le schimbă definitiv viețile și îi pune în fața unor decizii care vor avea consecințe pentru întreaga familie. Romanul urmărește nu doar povestea celor doi frați, ci și felul în care deciziile lor ajung să influențeze viețile celor din jur. Iar ceea ce se întâmplă într-un anumit moment nu rămâne neapărat acolo, în trecut, ci continuă să aibă ecouri ani mai târziu. Nu vreau să intru în prea multe detalii despre ceea ce se întâmplă, pentru că o parte din frumusețea romanului stă tocmai în felul în care descoperi treptat povestea și înțelegi cum se leagă toate aceste destine. O poveste care se întinde pe parcursul unei vieți Cele 485 de pagini m-au purtat prin viața lui Subhash, din copilărie până la bătrânețe. Am urmărit un om care încearcă să-și găsească locul într-o lume diferită de cea în care a crescut și care ajunge să trăiască urmările unor alegeri pe care nu el le-a făcut întotdeauna. Mi s-a părut emoționant felul în care autoarea urmărește trecerea timpului și schimbările pe care acesta le aduce. Oamenii cresc, se îndepărtează, pierd, încearcă să o ia de la capăt și ajung, uneori, să trăiască vieți pe care nu și le-ar fi imaginat. Iar unele decizii, chiar dacă sunt luate cu cele mai bune intenții, pot schimba nu doar viața celui care le ia, ci și pe a celor din jur. Subhash este un personaj a cărui viață ajunge să fie influențată de iubire, responsabilitate și dorința de a face ceea ce simte că este corect. Nu toate alegerile sale sunt simple și nici consecințele lor nu sunt întotdeauna ușor de dus. Tocmai de aceea, am simțit că povestea lui este atât de umană și n-am rezistat să nu empatizez cu el. Distanța dintre oameni Dincolo de povestea celor doi frați, romanul vorbește despre familie, singurătate și sacrificiu, dar și despre felul în care distanța poate lua forme diferite. Există distanța geografică dintre India și America, dar și cea care se instalează între oameni, chiar și atunci când fac parte din aceeași familie. Uneori, plecarea într-o altă țară înseamnă șansa unui nou început. Alteori, înseamnă să lași în urmă oameni, locuri și o parte din tine. Iar distanța emoțională nu dispare neapărat odată cu întoarcerea acasă. Mi-a plăcut și felul în care Jhumpa Lahiri împletește povestea personală a personajelor cu evenimentele politice ale vremii. Mișcarea naxalită nu este doar un fundal istoric, ci o forță care pătrunde în viețile oamenilor și le schimbă cursul. Romanul arată cât de mult pot ajunge deciziile și conflictele unei societăți să influențeze destinele unor oameni care, la început, par să-și trăiască propriile povești. În același timp, diferențele culturale și experiența emigrării adaugă un alt strat poveștii. A trăi departe de locul în care ai crescut nu înseamnă doar să te obișnuiești cu o altă țară, ci și să încerci să împaci ceea ce ai fost cu omul care devii. Concluzie „Distanța dintre noi” este o lectură minunată, tulburătoare și complexă, care m-a purtat printr-o viață cu bune și cu rele, schimbată de alegeri, pierderi și sacrificii. Este o poveste emoționantă despre familie și despre felul în care iubirea ne poate ghida deciziile, chiar și atunci când nu știm dacă facem ceea ce trebuie. O lectură minunată, pe care o recomand din inimă. 🤍 Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: libris.ro cartepedia.ro

Citește recenzia →

Fictiune contemporana

October 21, 2026 • 12 min citire

O soție din alte vremuri

În ciuda părerilor negative pe care le-am întâlnit online despre O soție din alte vremuri de Caro Claire Burke, mie mi-a plăcut cartea. Nu pot spune că mi-a plăcut și personajul principal. Dimpotrivă, Natalie m-a enervat teribil în multe momente, iar unele pasaje mi s-au părut obositoare. Cu toate astea, spre final, am început să înțeleg mai bine de ce autoarea a ales să construiască povestea în felul acesta. Mi s-a părut interesant subiectul pe care îl abordează, mai ales că este unul foarte actual: viața perfectă pe care influencerii o prezintă pe rețelele sociale și felul în care ajungem să ne raportăm la ea. Iar Natalie este un exemplu foarte bun al acestui fenomen, chiar dacă nu este neapărat un personaj pe care să-ți dorești să-l urmărești prea mult timp. :)) Despre ce este vorba în carte Natalie este o influenceriță care a reușit să transforme viața de soție și mamă într-un adevărat spectacol online. Locuiește la o fermă alături de soțul ei, un cowboy atrăgător, și de copiii lor. Coace pâine, se ocupă de casă și afișează imaginea unei femei care și-a găsit fericirea într-o viață tradițională, departe de agitația lumii moderne. Urmăritorii ei sunt fascinați de acest stil de viață și privesc cu admirație o existență care pare desprinsă dintr-o altă epocă. Numai că lucrurile nu sunt chiar așa cum par. În spatele imaginilor atent construite există o echipă de producție, ajutor pentru treburile casnice și o mulțime de lucruri care contrazic tocmai simplitatea pe care Natalie pretinde că o promovează. Apoi, într-o dimineață, totul se schimbă. Natalie se trezește într-o realitate în care casa, soțul și copiii îi sunt familiari, dar viața pe care o cunoaște pare să fi dispărut. Ajunge într-o lume în care confortul modern nu mai există, iar treburile casnice pe care le prezenta online într-o lumină idilică devin o muncă grea, de care nu se poate feri. De aici începe o poveste care amestecă satira socială cu misterul și care pune sub semnul întrebării nu doar imaginea pe care Natalie și-a construit-o, ci și convingerile ei despre familie, credință și rolul femeii. O viață perfectă contruită pentru ceilalți Cred că unul dintre cele mai interesante lucruri la această carte este felul în care abordează fenomenul tradwife - femeia care promovează un stil de viață tradițional, în care familia, căsătoria și treburile casnice ocupă un loc central. Nu cred că este ceva greșit în a-ți dori o astfel de viață. Problema apare atunci când imaginea pe care o prezinți celorlalți devine un produs atent regizat, iar oamenii ajung să o confunde cu realitatea. Natalie nu se mulțumește să-și trăiască viața după propriile convingeri. Ea construiește o imagine pe care ceilalți să o admire și să o dorească. Totul trebuie să arate într-un anumit fel, de la pâinea proaspăt coaptă până la familia aparent fericită. Iar ceea ce nu se potrivește acestei imagini rămâne în culise. Mi se pare că aici cartea atinge un punct important. Pe rețelele sociale vedem adesea rezultatul final, nu și tot ce se află în spatele lui. Vedem casa ordonată, mesele frumos aranjate, copiii îmbrăcați impecabil și femeia care pare să le facă pe toate cu zâmbetul pe buze. Nu vedem neapărat efortul, ajutorul primit sau lucrurile care nu se potrivesc cu povestea pe care vrea să o spună. Natalie duce însă lucrurile mai departe. Nu doar că își construiește o imagine idealizată, ci ajunge să trăiască prin intermediul ei. Iar când realitatea nu mai corespunde cu ceea ce crede că ar trebui să fie viața ei, reacția sa spune multe despre cât de fragilă era, de fapt, această perfecțiune. Un personaj pe care nu ai cum să-l îndrăgești Natalie este unul dintre personajele care m-au enervat peste măsură. Are o imagine foarte clară despre cum ar trebui să arate viața ei și pare să aibă mereu o justificare pentru felul în care se comportă. Însă, dincolo de imaginea de soție și mamă devotată, există o femeie care vrea să dețină controlul și căreia îi este greu să accepte orice contrazice ceea ce crede. Mi-a fost greu să mă apropii de ea și nici nu cred că acesta este neapărat scopul autoarei. Natalie nu este un personaj construit ca să-ți câștige simpatia, ci unul care te provoacă, te irită și te face să te întrebi cât de mult din ceea ce vedem la ea este convingere autentică și cât este spectacol. Pe de altă parte, tocmai faptul că este atât de enervantă face ca povestea să funcționeze într-un anumit fel. Este greu să nu observi contradicțiile dintre ceea ce spune, ceea ce pretinde că reprezintă și felul în care se comportă atunci când nu mai are control asupra propriei vieți. Privind povestea în ansamblu, cred că Natalie trebuia să fie exact acest tip de personaj pentru ca mesajul cărții să ajungă la cititor. Credința, tradiția și pasajele care m-au obosit Un alt lucru care mi-a atras atenția a fost prezența constantă a referințelor religioase. În anumite momente, mi s-au părut excesive, aproape habotnice. Nu spun că m-a deranjat faptul că romanul abordează credința, dar referințele religioase mi s-au părut prea numeroase. De multe ori, aveam impresia că mă întrerupeau inutil din poveste și că mesajul fusese deja transmis. Aș fi preferat să fie mai puține, pentru că ideea se înțelesese deja, iar povestea ar fi avut un ritm mai bun fără atâtea opriri. Totuși, pe măsură ce am înaintat cu lectura, am început să înțeleg mai bine legătura dintre aceste pasaje și felul în care Natalie își construiește propria imagine despre lume. Credința, tradiția și rolurile pe care și le asumă nu sunt doar elemente decorative ale poveștii, ci fac parte din felul în care Natalie își justifică alegerile și încearcă să dea sens lucrurilor care i se întâmplă. Titlul și așteptările mele Când am văzut titlul O soție din alte vremuri, m-am gândit că romanul va fi despre o soție modernă, care nu mai are un job clasic, ci își câștigă existența din online. Mă așteptam să descopăr mai multe despre viața unei influencerițe și despre felul în care arată această meserie dincolo de ceea ce vedem pe rețelele sociale. Nu am citit sinopsisul înainte să cumpăr cartea, așa că am pornit la drum doar cu câteva informații și păreri citite în treacăt. Am descoperit însă o poveste cu totul diferită de cea pe care mi-o imaginasem. Iar când am aflat că ferma în care locuiește Natalie se numește „Alte vremuri” și că aceasta ajunge, la un moment dat, să trăiască într-o epocă îndepărtată, titlul a căpătat pentru mine un sens la care nu mă gândisem inițial. Teme principale ale cărții Aparență versus realitate - Natalie își construiește online imaginea unei vieți perfecte, însă în spatele imaginilor atent regizate se ascunde o realitate diferită. Cartea explorează distanța dintre ceea ce alegem să le arătăm celorlalți și ceea ce trăim cu adevărat. Fenomenul tradwife și idealizarea rolurilor tradiționale - Aceasta este una dintre temele centrale. Natalie promovează imaginea femeii tradiționale, dedicată soțului, copiilor și gospodăriei. Romanul explorează contradicția dintre idealizarea acestui stil de viață și experiența concretă a unei femei care trebuie să-l trăiască fără confortul modern. Religia și fanatismul religios - Credința creștină are un rol important în felul în care Natalie își justifică alegerile și își definește identitatea. Romanul explorează și situația în care religia devine un set rigid de reguli și justificări, în loc să fie o convingere reflectată și asumată personal. Trecutul idealizat versus realitatea - Natalie promovează un stil de viață inspirat din trecut, dar experiența de a ajunge într-o lume lipsită de confortul modern îi arată diferența dintre a admira o anumită epocă și a trăi efectiv în ea. Concluzie O soție din alte vremuri nu a fost o carte fără cusur pentru mine. M-a enervat personajul principal, m-au obosit unele pasaje și au existat momente în care nu am avut răbdarea pe care probabil că romanul o cere. Cu toate astea, mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam, mai ales având în vedere părerile negative pe care le întâlnisem înainte să o citesc. Cred că punctul ei forte este subiectul și felul în care îl dezvoltă. Imaginea unei vieți perfecte, construită pentru a fi admirată de ceilalți, devine mult mai puțin atrăgătoare atunci când nu mai este doar un spectacol. Iar ideea de a ajunge să trăiești cu adevărat după regulile pe care le-ai promovat fără să cunoști toate implicațiile lor mi s-a părut interesantă. Nu trebuie să-ți placă Natalie ca să apreciezi povestea ei. De fapt, cred că tocmai distanța pe care o păstrezi față de ea te ajută să observi mai bine contradicțiile din lumea pe care și-a construit-o. Așadar, în ciuda lucrurilor care m-au deranjat, mă bucur că am citit cartea. Am apreciat felul în care elementele poveștii s-au legat până la final și felul în care romanul m-a făcut să privesc cu mai multă atenție imaginile perfecte pe care le vedem online. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: libris.ro litera.ro librex.ro librarie.net cartepedia.ro

Citește recenzia →

Ficțiune

September 28, 2026 • 8 min citire

Puterea

Cum ar arăta lumea dacă, într-o bună zi, rolurile de putere s-ar inversa complet? Dacă femeile ar conduce lumea, iar bărbații ar trăi zilnic cu frica pe care astăzi o cunosc femeile: frica de a merge singuri pe stradă, frica de a fi umiliți, agresați sau abuzați, frica de a exista pur și simplu într-un corp vulnerabil? Puterea de Naomi Alderman pornește de la această premisă tulburătoare și o duce până la extrem. Unele scene, în care bărbații sunt efectiv rași de pe fața pământului, dar nu înainte de a fi supuși abuzului și degradării, mi-au rămas lipite pe retină, greu de uitat. Sunt imagini crude, inconfortabile dar, intenționat construite pentru a zdruncina cititorul. Despre ce este vorba în carte Naomi Alderman contruiește o lume distopică, asemănătoare celei în care trăim doar...puțin inversată. Femeile încep să descopere că au o nouă abilitate: pot produce descărcări electrice puternice cu ajutorul corpului. Acestea sunt suficient de puternice pentru a provoca răni grave sau chiar moartea. La început, fenomenul pare o ciudățenie biologică, dar în scurt timp devine clar că este vorba despre o schimbare care afectează femeile din întreaga lume. Pe măsură ce acestă nouă putere se răspândește, raportul de forțe dintre femei și bărbați începe să se schimbe radical. Femeile care până atunci au fost vulnerabile fizic în fața bărbaților, descoperă că pot riposta și nu ezită să o facă. Unele folosesc puterea pentru a se apăra, altele pentru răzbunare, iar altele ajung să o folosească pentru a-i domina pe cei din jur. Romanul urmărește mai multe personaje și destine, printre care Roxy, fiica unui gangster britanic, Allie o adolescentă care ajunge să capete o influență religioasă uriașă și Margot, o politiciană americană care încearcă să înțeleagă și să gestioneze schimbarea societății. Prin poveștile lor, vedem cum noua ordine începe să se formeze atât la nivel personal, cât și politic. Pe măsură ce femeile devin majoritatea celor care dețin puterea fizică, lumea se transformă. Societatea începe, treptat, să inverseze multe dintre rolurile de gen pe care le considerăm „normale”. Teme principale din carte Puterea și corupția - Ideea din spatele romanului este, fără îndoială, genială și extrem de ofertantă. Prin schimbarea raportului de putere, femeile ajung să facă exact ceea ce au făcut bărbații de-a lungul istoriei atunci când au deținut controlul. Puterea nu vindecă, nu moralizează, ci corupe.  Femeile nu devin automat mai blânde sau mai drepte, ci ajung să folosescă forța, dominarea, frica, demonstrând că problema nu este genul ci mecanismul puterii în sine. Politica, religia și manipularea - Cartea oferă o imagine de ansamblu a unei lumi conduse de femei, dar păstrează, în mod intenționat, structurile actuale ale unei lumi conduse în mare parte de bărbați. În prim-plan apar marile centre de influență și manipulare: politica, biserica, presa, mafia și armata. Toate aceste instituții rămân la fel de toxice, doar că fețele celor aflați în vârf se schimbă. Regulile jocului rămân aceleași. Violența și raportul dintre sexe - Romanul pune sub semnul întrebării ideea că femeile ar construi în mod natural o societate mai pașnică. Atunci când balanța puterii se schimbă, violența nu dispare, ea capătă noi forme. Alderman folosește această inversare pentru a ne face să privim diferit relațiile dintre sexe și să ne întrebăm cât de mult din comportamentul nostru este determinat de natura umană și cât de mult de poziția pe care o ocupăm într-un sistem de putere. Stil și experiență de lectură Puterea mi s-a părut o carte interesantă și mi-a plăcut mult ideea de la care pornește: schimbarea radicală a raportului de putere dintre femei și bărbați. Este un experiment imaginar foarte bun pentru a vorbi despre ceea ce se întâmplă atunci când oamenii ajung să dețină puterea și despre cât de ușor pot ajunge să o folosească în propriul avantaj. Sunt de acord cu ideea că puterea nu îi face pe oameni mai buni și că, atunci când ajung să o dețină, pot deveni orbi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Puterea, atunci când nu este limitată, poate scoate la suprafață lucruri foarte urâte, indiferent cine o deține. Totuși, mi-ar fi plăcut ca romanul să nu se oprescă aici. Mi-ar fi plăcut să lase loc și unei alte posibilități. Poate că femeile, dacă ar fi ajuns să dețină puterea, nu ar fi devenit neapărat agresive. Poate că ar fi încercat să construiacă o lume diferită, poate că ar fi fost mai blânde și chiar ar fi încercat să-i „îmblânzească” pe bărbați. Nu avem de unde să știm. Cred însă că Alderman încearcă, mai degrabă, să scoată la suprafață furia acumulată de femei după generații în care s-au simțit umilite, constrânse și lipsite de aceeași libertate și putere de decizie pe care au avut-o bărbații. În momentul în care această situație se inversează și femeile descoperă că au, în sfârșit, mijloacele de a se apăra și de a răspunde, unele dintre ele nu mai simt nevoia să explice sau să negocieze. Trec direct la acțiune. Și poate că aici este una dintre cele mai incomode întrebări ale cărții: ce se întâmplă cu furia unui grup care a fost ținut atât de mult timp într-o poziție vulnerabilă atunci când, dintr-o dată, nu mai este vulnerabil? Tocmai de aceea, mi-ar fi plăcut ca romanul să exploreze mai mult și ce s-ar fi întâmplat dacă femeile ar fi ales altceva. Dacă ar fi folosit această nouă putere nu pentru a reproduce mecanismele existente, ci pentru a le schimba. Poate că experimentul ar fi fost și mai interesant dacă ne-ar fi arătat nu doar ce se întâmplă atunci când victimele devin puternice, ci și ce aleg să facă atunci când, pentru prima dată, nimeni nu le mai poate obliga să fie victime. Concluzie Puterea nu este o utopie feministă, ci mai degrabă o oglindă întoarsă spre societatea noastră. Alderman schimbă rolurile, schimbă mâinile în care se află puterea și ne arată cât de ușor se pot repeta aceleași mecanisme de violență și dominație atunci când balanța se înclină în cealaltă direcție. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: LibrariaOnline.ro LibrariaRomana.ro Librarie.co

Citește recenzia →

Thriller

September 24, 2026 • 5 min citire

Verity

Am citit Verity acum, aproximativ, 7 ani. Mi-a plăcut enorm la momentul respectiv, așa că, atunci când am aflat că în curând va avea loc ecranizarea acestui roman, am vrut să-l recitesc. Și asta am făcut. Și mi-a plăcut. Mi-a plăcut la fel de mult ca prima dată. Despre ce este vorba în carte Verity Crawford este o autoare celebră care suferă un teribil accident de mașină în urma căruia rămâne în imposibilitatea de a mai scrie și de a continua seria de bestselleruri pe care a început-o. Lowen, o scriitoare debutantă, primește oferta de a-i continua munca celebrei Verity, ofertă pe care o acceptă în speranța că dificultățile ei financiare se vor rezolva. Lowen se pune repede pe treabă și, pentru a temina la termenul stabilit prima carte, se mută în casa scriitoarei Verity și a soțului acesteia, Jeremy. Casa familiei Crawford este uriașă și copleșitoare, iar biroul lui Verity este ticsit de notițe pe care Lowen le-ar putea folosi pentru noile sale povești. Printre notițe, cutii și hârtii, Lowen  găsește un manuscris care reprezintă autobiografia lui Verity. Prin intermediul manuscrisului, Lowen ajunge să o cunoască pe Verity, dar în același timp să se și îndrăgostească de Jeremy și să-l compătimească pentru toate tragediile prin care a trecut. Nu vreau să dau spoilere, dar despre acest thriller psihologic pot spune că finalul m-a surprins exact cum îmi amintesc că a făcut-o prima dată când l-am citit. Deși povestea nu mi-a fost total necunoscută, finalul parcă a fost puțin diferit de ce îmi aminteam. Stil și experiență de lectură Cartea a început ciudat. Feelingul ăsta l-am avut și prima dată când am citit-o și a fost singura parte pe care mi-am amintit-o perfect. Subiectul este unul care te ține prins între paginile cărții până târziu în noapte, chiar dacă de dimineață urmează să ai o zi plină. N-am putut să o las din mână și mi-a plăcut mult de tot ce am citit. A fost suspans, mult suspans și n-au lipsit nici scenele picante, drept pentru care, sper să aveți 18+ dacă vreți să citiți această carte :D . Temele principale din carte Întotdeauna am considerat că un thriller este o carte menită să te țină în suspans și să te facă curios, nu neapărat o carte în care să cauți idei profunde. Genul acesta de carte trebuie să-ți țină mintea intr-o stare de constantă încordare, să-ți facă creierul să-și imagineze tot felul de scenarii și să-ți ofere doza de dopamină și eliberare la final. Să te facă să spui „wow”. Ăsta e un thirller bun. Nu reușesc să fiu prea profundă când vine vorba de genul ăsta de cărți, dar, dacă ar fi să scormonesc ceva în mintea mea, tot la familie ar ajunge gândul. Dragostea de familie, ambiția profesională, decizii bune luate în momente proaste sau decizii proaste luate în momente bune. Concluzie Colleen Hover a reușit prin „Verity” să mă uimească. Eram curioasă, dar în același timp pregătită să simt o urmă de dezamăgire la a doua citire. Dar ghici ce? N-am fost deloc dezamăgită. Cred că partea cea mai interesantă a recitirii a fost să văd dacă mai funcționează suspansul atunci când știi deja, măcar în linii mari, unde se îndreaptă povestea. Și, surprinzător, pentru mine a funcționat. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: Cartepedia.ro - ediție de film Librarie.net Librarie.net - ediție de film Libris.ro - ediție de fim

Citește recenzia →

Fictiune contemporana

September 8, 2026 • 7 min citire

Cântecul inimilor rebele

Cântecele inimilor din această carte mi s-au părut mai mult rănite decât rebele, pentru că nu e nimic rebel în a iubi. Poate doar curajoase, pentru că îți trebuie curaj să-ți urmezi iubirea atunci când știi că îți este interzisă de comunitate și tradiție. Thrity Umrigar a scris o carte tulburătoare, care mi-a dat mult de gândit și care, pe alocuri, mi-a întors stomacul pe dos. N-ai cum să rămâi imun la imaginile infiorătoare pe care ți le afișează creierul după ce citeși despre o crimă comisă conștient și netulburat, în numele tradiției. Se pare că o parte din India rurală ține mai mult la tradiții decât la oameni. Despre ce este vorba în carte În Cântecul inimilor rebele, Thrity Umrigar ne spune povestea a două femei: Smita, o jurnalistă americană de origine indiană ajunsă în India pentru a realiza un reportaj despre un caz de omucidere, și Meena, o tânără hindusă care ajunge victima propriilor frați după ce se căsătorește din iubire cu Abdul, un musulman. Cele două povești se desfășoară în paralel și, pe măsură ce Smita încearcă să afle adevărul despre cazul Meenei, ajunge să-și reconsidere propria relație cu India și să-și înfrunte traumele din trecut. Meena și sora ei, Radha, aleg să se angajeze la o fabrică în apropierea satului, în ciuda tradițiilor care spun că locul femeilor este în jurul casei. Acolo, Meena îl întâlnește pe Abdul, iar între cei doi se naște o poveste de iubire care sfidează barierele și regulile comunității. După ce viața ei este distrusă de cei care consideră că iubirea ei a a dus rușine familiei, Meena ajunge să ceară dreptate. Nu îi este însă ușor să facă acest lucru într-o comunitate în care vocea unei femei valorează atât de puțin. În tot acest timp, Smita îl are alături pe Mohan, un om care ajunge să fie pentru ea un sprijin important în această călătorie printr-o Indie pe care credea că o cunoaște. Pasaje din carte care mi-au plăcut E bine să te simți inconfortabil. Fiindcă disconfortul duce la evoluție. „Privește spre viitor copilă”, obișnuia Papa să-i spună. „De aceea picioarele ne sunt orientate spre înainte, nu spre înapoi.” După toate aparențele, ființa umană poate fi transformată într-un ucigaș cu aceeași ușurință cu care întorci o cheie în broască. Tradițiile sunt asemenea ouălelor – odată ce ai spart unul, e imposibil să-l mai închizi la loc în coaja lui. În copilărie ni se spusese să ne temem de lei și tigri. Nimeni nu ne-a învățat însă ceea ce știu acum – că cel mai periculos animal de pe lumea asta e un bărbat cu orgoliul rănit. Poate că, până la urmă, asta înseamnă dragostea: să faci ceea ce este greu. Nu trandafiri, bomboane și plimbări pe plajă, ci doar să fii acolo, să fii present zi după zi. Temele principale din carte Este greu de înțeles și de conceput cum de mai există comunități în care oamenii își ghidează valorile după tradiții absurde și ajung să pună onoarea familiei mai presus de viața și libertatea unui om. Onoarea devine, în această poveste, o formă de ipocrizie socială care poate ajunge să justifice crimele comise în numele familiei, religiei sau comunității. Violența extremă este privită ca un ”rău necesar”, justificată prin ideea că, în felul acesta, numele familiei va fi ”curățat” iar onoarea va fi restaurată. Intoleranța religioasă transformă relația dintre Meena, hindusă, și Abdul, musulman, într-o așa-zisă trădare care nu poate fi acceptată de familie și comunitate. Fanatismul poate transforma vecini care au trăit pașnic  zeci de ani  în oameni capabili de acte de o cruzime greu de imaginat atunci când ”puritatea” grupului este percepută ca fiind amenințată. Patriarhatul este prezent atât ca tradiție transmisă din generație în generație cât și ca sistem opresiv care le anulează femeilor identitatea, libertatea și drepturile fundamentale. Stil și experiență de lectură Am citit Cântecul inimilor rebele cu inima în gât. Nu acea senzație pe care ți-o dă un thriller bun, când aștepți mereu să se întâmple ceva care să răstoarne situația, ci una în care speri, de la o pagină la alta, ca lucrurile să o ia pe un făgaș mai bun. Și, în același timp, am simțit un dezgust profund față de acțiunile unor oameni care, prin cruzimea lor, par să-și fi pierdut orice urmă de umanitate. S-a citit ușor dar greu în același timp. Ușor datorită stilului clar și poveștii care te face să întorci pagină după pagina, dar greu din cauza încărcăturii emoționale. Cred că acesta este unul din lucrurile pe care Thrity Umrigar le face foarte bine: te face să citești mai departe chiar și atunci când lectura devine inconfortabilă. Nu îndulcește lucrurile și nu încearcă să te protejeze de cruzimea poveștii. Concluzie Mi-a plăcut ce a făcut Thrity Umrigar cu cartea asta. Deși m-a cam devastat emoțional, am savurat fiecare cuvințel. Cântecul inimilor rebele este una din cărțile care te obligă să te gândești la lucruri despre care, poate, ai prefera să crezi că nu mai există. Este  poveste despre iubire, dar și despre cât de departe pot merge oamenii atunci când tradiția, religia și ”onoarea” ajung să fie puse mai presus de viața unui om. Este o carte dureroasă și revoltatoare dar merită din plin citită. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: Litera.ro Librarie.net Libris.ro

Citește recenzia →

Fictiune contemporana

August 3, 2026 • 6 min citire

Către nuntă

De John Berger nu mai citisem nimic până acum și nici nu știam foarte bine la ce să mă aștept. Către nuntă s-a dovedit a fi o lectură diferită de tot ce am citit în ultima vreme. O carte sensibilă, care vorbește despre iubire și fragilitatea vieții, dar scrisă într-un stil atât de meditativ și fragmentat încât mi-a cerut mai multă răbdare decât mă așteptam. Despre ce este vorba în carte În centrul poveștii se află Ninon, o tânără care află că este infectată cu HIV după o aventură pasageră. Cu toate acestea, ea decide să se căsătorească cu Gino, bărbatul care alege să îi rămână alături în ciuda bolii și a tuturor incertitudinilor pe care aceasta le aduce. În paralel, părinții lui Ninon pornesc fiecare într-o călătorie spre nunta fiicei lor. Tatăl, Jean, traversează Europa pe motocicletă, rememorând momente din viața lor împreună și încercând să împace trecutul cu prezentul. Mama, Zdena, își poartă propriile gânduri și propriile răni, iar toate aceste drumuri se întâlnesc simbolic în apropierea nunții. Povestea este spusă din mai multe perspective, inclusiv prin vocea unui narator misterios și aproape alegoric, un personaj orb care pare să lege destinele tuturor celor implicați. Pasaje din carte care mi-au plăcut Un munte este la fel de imposibil de descris ca un om, așa că oamenii le dau nume munților: Ovarda. Civriari. Orsiera. Ciamarella. Viso. Munții sunt în același loc în fiecare zi. Adesea dispar. Uneori par aproape, alteori par îndepărtați. Dar sunt mereu în același loc. Soțiile și soții lor sunt apă și vântul. Pe altă planetă, soții și soțiile munților ar putea fi doar heliu și căldură. Aici, în Grecia, marea dintre insule ne aduce aminte care-s lucrurile ce supraviețuiesc atunci când toate pier. Oamenii amestecă totul. Aruncă totul în același loc. Așa dau naștere gunoiului. Gunoiul nu există, de fapt. Gunoiul este confuzia pe care o creăm noi atunci când aruncăm lucrurile. În toate e frumusețe, spune Ioan Botezătorul, în tot ce există, cu excepția răului, e frumusețe....Aici, pe Pământ, oamenii caută frumosul pentru că acesta le aduce vag aminte de bine. Ăsta-i singurul motiv pentru care există estetica. Ea ne aduce aminte de ceva ce am pierdut. Temele principale din carte În romanul său, Berger vorbește cel mai mult despre vulnerabilitatea umană. Mai vorbește despre faptul că nimeni nu știe cât timp are la dispoziție și despre felul în care iubirea poate exista chiar și atunci când viitorul nu mai oferă nicio garanție. Romanul explorează și relația dintre părinți și copii, vinovăția, acceptarea și modul în care fiecare om gestionează apropierea morții. Există și o dimensiune filosofică puternică, autorul invitând cititorul să reflecteze asupra sensului existenței, asupra memoriei și asupra legăturilor care se creează între oameni. Stil și experiență de lectură Aici am avut parte de cea mai mare provocare literară. John Berger scrie într-un stil profund meditativ și poetic. Narațiunea sare constant între personaje, amintiri și reflecții, iar perspectivele se schimbă atât de des încât, de multe ori, am simțit că trebuie să mă opresc și să-mi dau seama cine vorbește și unde mă aflu în poveste. Nu este o carte greu de înțeles prin ideile pe care le transmite, ci prin felul în care este construită. Tocmai de aceea am citit-o destul de încet. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că schimbările dese de perspectivă m-au obosit și, la un moment dat, chiar am pierdut firul narativ. În același timp, tocmai acest stil îi oferă romanului o atmosferă aparte. Berger nu urmărește acțiunea în sensul clasic, ci încearcă să surprindă gândurile, emoțiile și felul în care oamenii își poartă durerile. Este genul de carte care pune accent pe trăiri, nu pe evenimente. Concluzie Mi-a plăcut această carte? Da, însă nu a fost o lectură ușoară. Este una dintre acele cărți pe care le apreciezi mai mult decât le "devorezi". Am admirat sensibilitatea cu care Berger vorbește despre iubire și despre fragilitatea vieții, dar stilul lui de scriere m-a făcut să avansez destul de greu. Cred că este o lectură potrivită pentru cei cărora le plac romanele contemplative, în care atmosfera și reflecțiile sunt mai importante decât ritmul acțiunii. Dacă, în schimb, preferi povești liniare și dinamice, există șanse mari să simți aceeași oboseală pe care am simțit-o și eu. Per total, Către nuntă este un roman sensibil, melancolic și profund uman. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: Librarie.net

Citește recenzia →

Fictiune contemporana

August 3, 2026 • 4 min citire

Viața care mă așteaptă

Am citit Viața care mă așteaptă într-o escapadă la munte, locul în care îmi place să mă relaxez în natură și să citesc o lectură ușoară. Fără să am așteptări foarte mari, cartea lui Julien Sandrel s-a dovedit exact ce aveam nevoie în acel moment: o poveste alertă, cu puțin mister și suficientă emoție încât să mă facă să întorc paginile fără efort. Despre ce este vorba în carte Primele capitole au un aer destul de melodramatic. Coincidențele sunt numeroase, întâmplările par uneori greu de crezut, iar firul narativ merge într-o direcție destul de spectaculoasă. Totuși, dincolo de această senzație, autorul reușește să construiască o poveste care intrigă și face cititorul să-și dorească, mai repede, decoperirea adevărului. Personajul principal este Romane, un medic cu o fire anxioasă și ipohondră, obișnuită să controleze aproape fiecare aspect al vieții sale. Lumea ei se zdruncină în momentul în care descoperă că undeva, în Franța, există o femeie care îi seamănă perfect. Curiozitatea o împinge să pornească într-o călătorie pentru a afla cine este această persoană și de ce există o asemănare atât de izbitoare între ele. Căutarea începe ca o simplă investigație, însă se transformă treptat într-o călătorie de descoperire personală. Pe măsură ce apar noi informații, ies la iveală secrete de familie, alegeri făcute cu mulți ani în urmă și adevăruri care schimbă complet modul în care Romane își privește propria viață. Temele principale din carte Dincolo de mister, Viața care mă așteaptă vorbește despre identitate, despre relațiile dintre părinți și copii, despre cât de mult ne modelează trecutul și despre curajul de a lua viața de la capăt atunci când descoperi că tot ceea ce credeai despre tine nu este chiar adevărul. Stil și experiență de lectură Cartea este destul de scurtă, se citește foarte repede, iar stilul lui Julien Sandrel este simplu și accesibil. Nu este o lectură complicată și nici una care să te lase zile întregi pe gânduri, însă este genul de roman pe care îl citești cu plăcere într-un weekend, în vacanță sau într-o după-amiază liniștită. Mi-a plăcut faptul că autorul pune accent și pe transformarea personajului principal. Romane pornește la drum dominată de frici și nesiguranțe, iar experiența prin care trece o obligă să iasă din zona de confort și să privească viața cu alți ochi. Concluzie Pentru mine, Viața care mă așteaptă, a fost exact lectura potrivită pentru câteva zile petrecute la munte. Ușoară, captivantă și suficient de emoționantă încât să mă facă să mă întreb cât de mult ne poate schimba un singur adevăr descoperit la un moment dat. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: Cartepedia.ro

Citește recenzia →

Fictiune contemporana

July 23, 2026 • 7 min citire

Soare și nori în Mallorca

Anul 2026 a fost anul în care am descoperit, în sfârșit, Palma de Mallorca. Mi-a plăcut atât de mult încât a devenit locul la care mă gândesc aproape în fiecare zi și în care mi-ar plăcea, cândva, să locuiesc. Mallorca are tot ce îți poți dori: peisaje spectaculose, sate fermecătoare, mare limpede și liniștită, dar mai presus de toate, un ritm al vieții care te face să încetinești. Cu puțin timp înainte de călătorie am citit Soare și nori în Mallorca, curioasă să descopăr cum surprinde Emma Straub insula în romanul său. Mă așteptam la o poveste romantică desfășurată pe malul Mediteranei și, poate, chiar la un roman care să mă poarte prin locurile pe care urma să le vizitez. În schimb, am descoperit altceva. Romanul vorbește, înainte de toate, despre familie, relații care se clatină și oameni care încearcă să se regăsescă într-un loc ce pare desprins dintr-o poveste. Despre ce este vorba în carte Jim și Franny Post pleacă din aglomeratul New York într-o vacanță de două săptămâni în Mallorca, alături de fiica lor, Sylvia, înainte ca aceasta să plece la facultate. Lor li se alătură fiul lor, Bobby, împreună cu iubita lui, Carmen, dar și Charles, cel mai bun prieten al lui Franny, împreună cu soțul său, Lawrance. O vacanță în Mallorca ar trebui să fie un prilej de relaxare, însă fiecare dintre ei ajunge pe insulă cu propriile frământări și probleme nerezolvate. Jim și Franny încearcă să-și salveze căsnicia după o infidelitate care le-a zdruncinat încrederea. Sylvia speră că vacanța o va ajuta să lase în urmă dezamăgirile adolescenței și descoperă primele emoții ale unei iubiri de vară. Bobby ascunde faptul că viața lui este departe de imaginea de succes pe care le-o prezintă părinților, iar relația cu Carmen începe să se destrame. În același timp, Charles și Lawrence așteaptă cu emoție răspunsul privind adopția unui copil, un eveniment care le-ar putea schimba complet viața. Temele principale din roman Una dintre cele mai importante teme ale romanului este fragilitatea relațiilor de familie. Emma Straub arată cât de ușor poate fi zdruncinată încrederea construită în ani de căsnicie și cât de greu este să reconstruiești ceea ce o singură greșeală poate distruge. Nu există personaje perfecte și nici familii perfecte, asta e clar. Autoarea vorbește în roman și despre iubire în forme diferite. Există iubirea matură, încercată de timp și greșeli, iubirea aflată la început de drum, plină de entuziasm și nesiguranță, dar și iubirea care înseamnă sprijin necondiționat, așa cum este cea dintre Charles și Lawrence. Fiecare cuplu trăiește iubirea în felul său, iar autoarea nu încearcă să spună care este varianta perfectă, ci cât de complicate pot fi relațiile dintre oameni. Prin Sylvia, autoarea surprinde foarte bine perioada aceea dintre adolescență și maturitate, când începi să îți cauți locul în lume. După dezamăgirile trăite în liceu, vacanța în Mallorca devine pentru ea mai mult decât o simplă escapadă. Este perioada în care începe să privească altfel oamenii, iubirea și propriul viitor. Stil și experineță de lectură Stilul Emmei Straub mi-a plăcut pentru că este subtil, cald și foarte natural. Autoarea folosește mult dialog și se concentrează pe emoții și relațiile dintre personaje. Cum mie îmi plac mult poveștile despre oameni obișnuiți, cu defecte și vulnerabilități, lipsa unor răsturnări spectaculoase de situație nu m-a deranjat deloc. Din contră, mi-a plăcut felul în care autoarea surprinde emoțiile și nesiguranțele personajelor. Dincolo de relațiile dintre personaje, un rol important îl joacă și Mallorca dar nu ca o destinație turistică ci ca un spațiu în care personajele sunt obligate să încetinească ritmul și să se confrunte cu propriile frământări. Concluzie Citind romanul, mi-am imaginat Mallorca într-un anumit fel. După ce am ajuns și eu pe insula, am realizat că experiența mea a fost destul de diferită de cea din roman. Eu am vrut să explorez insula cât mai mult: am vizitat Catedrala din Palma și acvariul, am petrecut ore întregi pe plajă și la piscină și m-am bucurat de farmecul locului. În roman există câteva descrieri frumoase ale peisajelor însă Emma Straub nu transformă Mallorca într-un obiectiv turistic. Insula completează discret atmosfera poveștii, în timp ce adevărata atenție rămâne îndreptată asupra personajelor și a relațiilor dintre ele. Recomand, înainte de toate, să vizitați Palma de Mallorca dacă aveți ocazia. Este una dintre cele mai frumoase destinații pe care le-am descoperit și abia aștept să mă reîntorc. Iar dacă, înainte sau după călătorie, alegeți să citiți și Soare și nori în Mallorca, să nu vă așteptați la un ghid al insulei. Veți descoperi, în schimb, o poveste despre familie, iubire și oameni imperfecți care încearcă să își găsească echilibrul într-un loc de poveste. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: Librarie.net

Citește recenzia →

Fictiune istorica

June 3, 2026 • 12 min citire

Librarul din Gaza

Nu-mi pot imagina cum este să trăiești într-o permanentă fugă și teroare. Dar, din păcate, mulți oameni au cunoscut această realitate, iar adevărul crud este că și astăzi există oameni ale căror vieți se desfășoară la fel: fug de război, de violență și sunt măcinați de dorința de apartenență. Cu toții ne dorim liniște și pace, indiferent unde trăim. Despre ce este vorba în carte? Librarul din Gaza urmărește destinul lui Nabil Al Jaber, un palestinian nevoit să-și părăsească locuința din satul Balad al-Sheikh în urma masacrului din 31 decembrie 1947. Copil fiind, fuge împreună cu părinții, bunicii și fratele său mai mare, fără să știe că despărțirea de casă va deveni permanentă. În timp ce generația părinților săi trăiește cu speranța întoarcerii, Nabil crește în tabăra de refugiați Aqabat Jabr și încearcă să-și construiască o identitate într-un loc care nu fusese menit să devină ”acasă”. Despre copilăria sa spune: „Am crescut în tabără ca un copac contorsionat. Rănile părinților mei nu le-am văzut niciodată cu adevărat. Dar, asemenea rădăcinilor care se încăpățânează să sape tot mai adânc, să caute apă sub praf, mi le-am însușit. Eram unul din puștii aceia care ascultă totul și nu spun nimic. Nu dintre cei care care nu se mai opresc din pus întrebări.” Viața lui este marcată de mutări succesive, de războaie și de pierderi greu de imaginat. În tabăra Jabaliya, din Fâșia Gaza, o cunoaște pe Hiam, femeia care îi va deveni soție și alături de care încearcă să-și construiască un viitor. Însă istoria nu le oferă prea multe momente de liniște. Războiul, ocupația și nesiguranța le influențează constant existența, iar speranța întoarcerii acasă rămâne vie, chiar și atunci când pare imposibilă. Deși urmărește destinul unui singur om, cartea spune de fapt povestea unei întregi generații de palestinieni care și-au pierdut casele, pământurile și sentimentul de apartenență. Este o poveste despre exil, identitate, familie și supraviețuire, dar și despre puterea cuvintelor de a păstra vie memoria unui popor. Temele principale din carte Exilul și pierderea căminului - Cea mai puternică temă a cărții este, fără îndoială, pierderea casei și a sentimentului de apartenență. Nabil este nevoit să-și părăsească satul natal încă din copilărie, iar întreaga sa viață este marcată de căutarea unui loc pe care să-l poată numi din nou ”acasă”. Cartea arată cât de greu este să reconstruiești ceea ce războiul și violența au distrus. Identitatea și apartenența - În timp ce părinții și bunicii săi trăiesc cu speranța întoarcerii în satul natal, Nabil crește în taberele de refugiați și este nevoit să-și construiască propria identitate într-o lume aflată într-o continuă schimbare. Romanul explorează foarte bine întrebarea: unde aparții atunci când locul din care vii nu îți mai este accesibil? Impactul războiului asupra oamenilor obișnuiți - Dincolo de conflictele politice și militare, cartea vorbește despre efectele pe care războiul le are asupra oamenilor simpli. Familii destrămate, pierderi dureroase și vieți trăite în nesiguranță devin realitatea de zi cu zi pentru personajele cărții. Memoria și păstrarea trecutului - Pentru refugiații palestinieni, amintirea locurilor pierdute reprezintă o formă de rezistență. Poveștile despre satul natal, despre familie și despre viața de dinainte de exil sunt păstrate cu grijă și transmise mai departe generațiilor următoare. Puterea cărților și a cuvintelor - Cărțile ocupă un loc important în viața lui Nabil și devin mai mult decât simple obiecte. Ele oferă refugiu, păstrează memoria vie și îi ajută pe oameni să-și păstreze demnitatea într-o realitate marcată de pierdere și opresiune. După cum spune chiar Nabil la un moment dat, cuvintele ”salvează pe tăcute”. Stil și experiența de lectură Librarul din Gaza este o carte încărcată de emoție, iar Rachid Benzine reușește să transforme evenimente istorice complexe într-o experiență profund umană. Mi-a plăcut faptul că, dincolo de războaie, conflicte și decizii politice, cartea pune în centrul atenției oamenii obișnuiți și consecințele pe care istoria le are asupra vieților lor. Nabil nu este prezentat ca un erou, ci ca un om care încearcă să-și găsească locul într-o lume care îi refuză constant stabilitatea și sentimentul de apartenență. Lectura nu a fost una ușoară din punct de vedere emoțional. Au existat numeroase momente în care am simțit tristețe, neputință și revoltă în fața nedreptăților prin care trec personajele. În același timp, cartea m-a făcut să reflectez la cât de mult înseamnă lucrurile pe care le considerăm firești: o casă, siguranța, familia și posibilitatea de a trăi în pace. Pasaje care mi-au plăcut Aș putea copia aici jumătate din carte. Autorul are un talent extraordinar de a transforma cuvintele în imagini, iar unele pasaje nu le-am putut trece cu vederea. Am putut vizualiza atât de clar efectele războiului, încât unele pasaje m-au lăsat fără suflu. Dintr-o dată, te trezești într-unul dintre cartierele martirizate. Este infernul revărsat la suprafața pământului. O groapă de gunoi în aer liber. Tot ceea ce vomită, distruge, îngroapă, nimicește războiul. Fațade sparte, spintecate precum hoiturile de animale. Măruntaiele din beton atârnă contorsionate, sunt răspândite pe trotuare. Casele nu mai sunt decât niște cutii toracice zdrobite. Totul este acolo, într-o logică a absurdului în care fiecare element inventariat și-a pierdut funcția, utilitatea, rațiunea de a exista... Și totuși oamenii continuă să trăiască. Un teatru al mizeriei și nebuniei, un bal grotesc la care viii nu mai sunt întru totul vii, dar nici întru totul morți deocamdată. Se târăsc prin ruine ca niște fantome, cu aerul celor care au văzut totul, au pierdut totul și nu mai așteaptă nimic, doar sfârșitul. Până atunci trebuie însă să trăiască. Prin urmare, copiii fug și râd mereu. Știu deja totul despre moarte... Dacă paginile despre război mi-au frânt inima, cele despre cărți mi-au oferit câteva momente de respiro. Într-o lume în care aproape totul poate fi pierdut, cărțile rămân un refugiu. Nu sunt singur. Cuvintele din cărți sfâșie toate tăcerile. Cuvintele ne supun. Cititorul este un prizonier benevol, fidel iluziei că fiecare pagină întoarsă îl va elibera. Cu toate acestea, se pierde tot mai mult, absorbit, până când este incapabil să scape din acest labirind de cuvinte. ”Crezi că ne vor salva cuvintele, Nabil?”, mă întrebau prietenii mei. Le răspundeam că da. Nu mai sunt atât de sigur. Aș spune că ele salvează pe tăcute. Realitatea este aceeși, nimic nu răstoarnă opresiunea, dar spiritul își ia zborul. O carte mare este o carte fără fund. O carte cu enigme nerezolvate. În spatele poveștii există o pată oarbă. Și te pierzi tot vrând să o deslușești, când de fapt trebuie s-o îmbrățișez drept ceea ce este: binecuvântarea unui mister. Cărțile care ne plac cel mai mult sunt cărți pe care nu le-am înțeles, sau pe care am crezut că le înțelegem, dar, recitindu-le, le descoperim un alt sens, o altă fațetă, o parte neexplorată. Paginile îngălbenite dezvăluie o dantelărie caligrafică asemenea unei grădini de cerneală și de grafit. De câte ori deschide una, dinspre ea se înalță un parfum aproape imperceptibil. Cel al hârtiei vechi, al mâinilor care au mângâiat-o, poate chiar o undă de tutun sau de ploaie uscată. Definiția dorului asurzitor: Nu scria cineva că recunoaștem fericirea după zgomotul pe care îl face când pleacă? Concluzie Am încercat să nu dau multe spoilere pentru a nu răpi din plăcerea descoperirii acestei cărți, scrisă cu multă sensibilitate, dar care poartă în paginile sale o tristețe profundă și povara unei vieți marcate de suferință. Este povestea unui om care nu a greșit cu nimic, ci doar s-a născut în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Iar ca el au existat și există încă mulți alții. Din păcate, oamenii din Gaza continuă să trăiască o parte din teroarea pe care Rachid Benzine o surprinde în această carte. Deși multe dintre evenimentele relatate aparțin trecutului, ecoul lor se aude și astăzi, iar suferința pe care o descriu nu a dispărut odată cu trecerea anilor. Nu pot descrie pe deplin tristețea, anxietatea și frica pe care le simt atunci când privesc lumea în care trăim. Deși cartea vorbește despre evenimente petrecute cu zeci de ani în urmă, ea mi-a amintit că, și astăzi, omenirea nu trăiește într-o pace sigură, iar suferința despre care citeam continuă să existe. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: Litera.ro Libris.ro Cartepedia.ro

Citește recenzia →