Parenting

Provocările părinților de azi Parenting
November 3, 2026 • 9 min citire

Provocările părinților de azi

Îmi place mult Urania Cremene, atât ca om cât și ca specialist în parenting. Chiar dacă nu am cumpărat programul ”All About Parenting”, am urmărit cu mare interes podcasturile, interviurile și emisiunile la care a fost invitată. Rezonez cu felul ei de a gândi și, mai ales, cu modul în care reușește să transmită informații și să ofere sfaturi cu multă blândețe, fără să transforme parentingul într-o listă de reguli pe care părinții trebuie să le respecte. Așa că am citit cu interes și Provocările părinților de azi, o carte care mi-a confirmat, încă o dată, de ce îmi place să o ascult. Despre ce este cartea ”Provocările părinților de azi”? Cartea este construită sub forma unui dialog între Urania Cremene și Florentina Fântânaru. Printr-un format de întrebări și răspunsuri, cele două discută despre provocările cu care se confruntă părinții în relația cu proprii copii, iar Urania oferă explicații și recomandări pornind de la experiența și expertiza sa în parenting. Nu este o carte care îți propune să devii părintele perfect sau care îți oferă soluții miraculoase pentru orice situație. Mai degrabă, te invită să privești anumite comportamente și reacții dintr-o altă perspectivă și îți pune la dispoziție câteva strategii pe care le poți adapta în viața de zi cu zi. Emoțiile copilului nu sunt bune și rele, ele doar sunt și atât. Așa cum noi avem zile mai grele și momente de furie sau frustrare, așa au și copiii zile în care simt că nimic nu merge cum ar vrea. Doar că, spre deosebire denoi, ei nu pot pune în cuvinte ce simt și nu pot găsi căiprin care să dea afară ce îi macină, așa că aruncă vorbe sau jucării, plâng necontrolat și, cel mai adesea, nici nu țin cont de locul în care se află, mai ales dacă sunt mai mici și nu au dezvoltat autocontrolul. Ce mi-a plăcut la carte? În primul rând, mi-a plăcut stilul. Este clar, empatic și accesibil, exact așa cum m-am obișnuit să o ascult pe Urania Cremene. Îmi place că vorbește despre situații dificile fără să judece părinții și fără să le amplifice sentimentul de vinovăție, care oricum apare destul de des atunci când simți că nu reușești să gestionezi lucrurile cum ți-ai propus. De multe ori, ca părinți, știm ce ar trebui să facem, dar asta nu înseamnă că ne iese de fiecare dată. Oboseala, stresul și propriile emoții ne pot face să recționăm diferit față de cum ne-am propus. Tocmai de aceea, mi se par valoroase explicațiile și strategiile care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă și să găsești modalități de a gestiona mai bine astfel de situații. Suntem primele generații care își pun problema propriului echilibru, a găsirii unui scop în viață, a obținerii cooperării copilului prin alte mecanisme decât frica sau obediența, și lista de obiective poate continua. Un alt lucru care mi-a plăcut este formatul de dialog. Lectura nu se simte ca un curs de parenting sau ca o înșiruire de teorii și recomandări, ci mai degrabă ca o conversație în care sunt adresate întrebări firești, iar răspunsurile vin într-un limbaj simplu și ușor de urmărit. Copiii iubiți nu fac tantrum? Ce este acest fenomen?Oare adulții iubiți nu se enervează și ei?...Diferența între un tantrum și o luptă de putere sunt două lucruri diferite pe care le putem ușor deosebi. Iată cum. Un tantrum este o descătușare a unor emoții acumulate, care pot să aibă foarte multe cauze: faptul că un copil este obosit, faptul că este suprastimulat, faptul că îl deranjează încălțămintea pe care o poartă sau că și-a dorit o anumită jucărie pe care n-a primit-o,cumulat cu faptul că părintele nu și-a petrecut suficient de mult timp cu el. Putem aduna foarte multe motive. Picătură cu picătură, se tot adună frustrare care trebuie lăsată să iasă, să erupă, exact ca lava unui vulcan. Același lucru ni se întâmplă și nouă, doar că numit această descătușare ”criză de nervi”....Lupta de putere este comportamentul pe care copilul îl adoptă în momentul în care i se refuză satisfacerea unei dorințe, a unei pofte. Să luăm un exemplu. Suntem într-un magazin și refuzăm să-i cumpărăm o jucărie. Fără să aibă alte lipsuri sau stări de disconfort acumulate în prealabil, copilul începe să se tăvălească pe jos și începe așa-zisul tanstrum. Diferența dintre un tantrum real și o luptă de putere constă în răspunsul la următoarea întrebare: dacă eu i-aș da copilului meu ce-și dorește acum, în plin tantrum, în plină descătușare, s-ar putea opri instantaneu?De regulă, când avem de-a face cu o luptă de putere, copiii se opresc imediat ce primesc ceea ce-și doresc. Criza a fost doar o demonstrație a unui comportament învățat care l-a ajutat în trecut să obțină ce și-a dorit, a învățat că așa poate obține ce vrea. Probabil prima sau a doua oară când au avut un tantrum, am avut de-a face cu o stare naturală. Dar copiii au observat în acele situații că, dacă se tăvălesc pe jos și plâng, primesc ce-și doresc. O carte bună pentru cei care o urmăresc deja pe Urania Cremene Multe dintre ideile prezentate în carte îmi erau deja cunoscute. Urmărind-o constant pe Urania Cremene, era aproape imposibil să nu fi întâlnit o parte dintre aceste principii în podcasturile și interviurile la care a participat. Cu toate astea, nu am simțit că lectura a fost redundantă. Dimpotrivă, uneori avem nevoie să ni se reamintească lucruri pe care le știm deja, dar pe care, prinși în agitația de zi cu zi, ajungem să le pierdem din vedere. Pentru mine, tocmai aici stă una dintre valorile cărții. Nu am descoperit neapărat concepte noi, dar am regăsit idei la care pot reveni atunci când simt să provocările parentingului mă copleșesc. Și crede-mă că mă copleșesc, nu glumă! Sunt momente în care am nevoie să-mi reamintesc ce contează cu adevărat în relația cu copilul meu. Nici o mamă nu știe ce destin legănă...dar puterea gândurilor unei mame poate deschide porțile către un destin fericit. Concluzie Provocările părinților de azi a fost pentru mine o lectură plăcută și utilă, ca o discuție relaxantă între prietene, la o cafea, în care primești răspunsuri la întrebări pe care probabil că ți le-ai pus și tu ca părinte. O recomand celor care caută o carte de parenting accesibilă iar dacă o urmărești pe Urania Cremene, cred că vei găsi în paginile ei câteva remindere de care s-ar putea să ai nevoie exact atunci când lucrurile devin mai complicate. Nu timpul rezolvă lucrurile, ci lucrul conștient cu percepțiile pe care le ai față de evenimentul respectiv. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: libris.ro libhumanitas.ro librarie.net cartepedia.ro

Citește recenzia →
Și cu bona cine stă? Non-ficțiune
July 13, 2026 • 7 min citire

Și cu bona cine stă?

Citind cartea Anei Silvia Nicolai mi-am dat seama că am evitat, fără să știu, o posibilă catastrofă în mica noastră familie. Când copilul era mic, ne-am gândit și noi, pentru o vreme, să apelăm la o bonă. Planul nu s-a concretizat niciodată, iar după această lectură mă bucur că a rămas doar o idee. Cunoscându-mi norocul, n-aș fi fost deloc surprinsă să nimeresc una dintre bonele descrise în carte. Dincolo de glume, lectura m-a făcut să mă gândesc cât de dificilă trebuie să fie meseria de bonă. Privind lucrurile din perspectiva unui părinte, care știe câtă atenție, răbdare și energie presupune creșterea unui copil, nu pot decât să îmi imaginez câtă responsabilitate implică să ai grijă de copilul altcuiva. Despre ce este vorba în carte? Și cu bona cine stă? spune povestea reală a Anei Silvia Nicolai și a încercărilor prin care a trecut în căutarea unei bone potrivite pentru fiul ei, Nicholas. Deși multe dintre întâmplări sunt atât de absurde încât provoacă râsul, în spatele umorului se ascunde o realitate care dă de gândit. Fiecare nouă bonă vine cu propriile obiceiuri, excentricități sau probleme, iar ceea ce pare inițial o situație amuzantă se transformă treptat într-un adevărat maraton al răbdării. Ce faci când prima bonă nu este potrivită? Cauți alta. Și încă una. Și încă una. Până când realizezi că ai ajuns la a douăsprezecea candidată și începi să te întrebi dacă problema mai este alegerea unei bone, dacă problema ești tu sau pur și simplu ghinionul. Stil și experinență de lectură Cartea se citește surprinzător de repede. Fiecare capitol aduce în scenă o nouă bonă și o nouă întâmplare care te face fie să râzi, fie să te întrebi cum este posibil ca asemenea persoane să ajungă să aibă grijă de un copil. Fiind inspirată din experiențele reale ale autoarei, povestea are un farmec aparte. Nu simți că citești o poveste exagerată, ci jurnalul unei mame care încearcă, cu multă răbdare și încăpățânare, să găsească omul potrivit căruia să-i încredințeze cel mai de preț lucru din viața ei. Umorul ascunde o realitate deloc amuzantă Deși am râs de multe ori pe parcursul lecturii, nu am putut să ignor sentimentul de neliniște pe care îl lasă unele întâmplări. În spatele replicilor amuzante și al situațiilor absurde se află o întrebare pe care, probabil, și-o pune orice părinte: în cine poți avea cu adevărat încredere? Cartea surprinde foarte bine vulnerabilitatea părinților care sunt nevoiți să se întoarcă la serviciu și să lase copilul în grija unui om aproape necunoscut. Oricât de atent ai fi la interviuri, recomandări sau impresia de la prima întâlnire, nu ai niciodată garanția că ai făcut alegerea potrivită. Mai mult decât o carte despre bone Deși titlul te face să crezi că este o colecție de povești amuzante despre bone, eu am simțit că este și o carte despre maternitate, despre anxietățile pe care le trăiesc părinții și despre compromisurile pe care sunt uneori obligați să le facă. Ana Silvia Nicolai reușește să povestească toate acestea cu mult umor și autoironie, fără să transforme experiențele prin care a trecut într-o dramă. Poate tocmai de aceea cartea este atât de ușor de citit. Râzi, te amuzi și, aproape fără să-ți dai seama, începi să privești cu alți ochi responsabilitatea uriașă pe care o are o persoană care îngrijește un copil. Concluzie ”Și cu bona cine stă?” este genul de carte care te distrează, dar în același timp te pune serios pe gânduri. Dincolo de toate întâmplările amuzante, eu am rămas cu două idei. Prima este cât de dificilă trebuie să fie meseria unei bone interne. Să fii disponibilă aproape 24 de ore din 24, să îți dedici timpul și energia unui copil care nu este al tău și, de multe ori, să lași propria viață pe planul doi este o responsabilitate uriașă. Cred că este o meserie care cere mult mai mult decât răbdare: implicare, empatie și un simț al responsabilității pe care nu îl are oricine. A doua este cât de ușor poți întâlni persoana nepotrivită. Când îți lași copilul în grija cuiva, îi oferi acelei persoane și șansa de a-i influența felul în care vede lumea, obiceiurile și comportamentul de zi cu zi. Tocmai de aceea alegerea unei bone nu este niciodată una simplă și nu ar trebui tratată cu superficialitate. Recomand această carte nu doar părinților sau viitorilor părinți, ci și celor care cred că meseria de bonă înseamnă doar câteva ore petrecute cu un copil sau că viața familiilor care își permit o bonă este întotdeauna lipsită de griji. Ana Silvia Nicolai arată, cu mult umor și sinceritate, că în spatele acestei decizii se ascund numeroase încercări, emoții, dezamăgiri și momente în care ajungi să te întrebi dacă vei găsi vreodată omul potrivit. Este o lectură amuzantă, autentică și, pe alocuri, surprinzător de tensionată, tocmai pentru că știi că tot ceea ce citești s-a întâmplat în realitate. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: Libris.ro Librarie.net

Citește recenzia →