Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării – recenzie. Despre frică, polarizare și nevoia de a ne asculta unii pe alții
Există cărți care îți oferă povești și există cărți care te obligă să privești mai atent lumea în care trăiești. Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării de Elif Shafak face parte din a doua categorie. Nu este o carte care vine cu soluții miraculoase sau cu răspunsuri definitive, ci mai degrabă un eseu care încearcă să pună ordine într-o perioadă dominată de frică, confuzie și polarizare.
Cu toții știm, dar poate nu conștientizăm, că noi, oamenii, suntem conduși de frică mai mult decât de luciditate.
Pandemia de Covid ne-a demonstrat asta. Din 2019 a început nebunia. Nebunia dezbinării. Am încetat să ne mai înțelegem unii cu alții, am refuzat să mai ascultăm opinii diferite și ne-am revoltat împotriva a orice.
Tind să cred că dezbinarea a existat dintotdeauna, pandemia a fost doar pretextul care a scos-o la suprafață.
Pandemia a trecut, dar dezbinarea a rămas, iar cei aflați la putere au știut să profite de asta.
De la această realitate pornește și Elif Shafak în eseul ei, încercând să transmită câteva idei simple, dar profunde:
- Problemele lumii nu au soluții ușoare. A te lăsa prins în discursuri simpliste și polarizante înseamnă să renunți la luciditate.
- Nu suntem o singură etichetă (naționalitate, religie, sex, orientare politică). Avem mai multe apartenențe și straturi, iar înțelegerea acestei diversități ne ajută să-i vedem și pe ceilalți în toată complexitatea lor.
- Dialogul autentic, ieșirea din „bula” proprie și recunoașterea diferențelor sunt esențiale pentru a rămâne sănătoși mental și conectați unii cu alții.
Stil și experiența de lectură
Mi-a plăcut faptul că autoarea nu scrie într-un ton superior și nici nu încearcă să transforme cartea într-o lecție moralizatoare. Stilul ei este calm, clar și foarte uman, iar asta face ca ideile să ajungă mai ușor la cititor. Chiar și atunci când vorbește despre subiecte incomode, Elif Shafak păstrează un echilibru rar întâlnit: critică extremismul și polarizarea fără să cadă, la rândul ei, într-un discurs agresiv.
Este o carte scurtă, dar densă în idei, genul de lectură pe care o termini repede, însă care continuă să îți rămână în minte după ce ai închis-o. Nu pentru că îți oferă adevăruri absolute, ci pentru că te face să îți pui întrebări despre felul în care privești lumea și oamenii din jurul tău.
Concluzie
Cartea nu oferă soluții practice, ci mai degrabă un îndemn: să nu ne pierdem în zgomot, să ne cultivăm luciditatea și să alegem mereu empatia în locul fricii. Este o carte care nu îți dă răspunsuri, ci îți ridică întrebări. Întrebările corecte.
Cred că tocmai asta este valoarea ei cea mai mare într-o perioadă în care toată lumea pare să vorbească, dar tot mai puțini mai sunt dispuși să asculte.
Sinopsis
Vrem să ne întoarcem la situaţia de dinaintea pandemiei? A fost ea una „normală”? Cum să ne menţinem lucizi într-o lume haotică şi dezbinată, în care naţionalismul, homofobia, autoritarismul şi discriminarea devin ameninţări globale? Şi cum să rămînem calmi cînd sîntem lăsaţi pe dinafară, cînd sîntem tot mai singuri, cînd nu putem purta un dialog cu cei cu opinii diferite de ale noastre? De ce diversitatea devine un pericol, iar apatia, angoasa, dezamăgirea şi nesiguranţa ne-au invadat fiinţa? La urma urmei, cine sîntem şi cum ne definim identitatea? Avem doleanţe, nemulţumiri şi răbufniri de furie pe care vrem să ni le facem cunoscute, dar oare ne ascultă cineva?
Inventarul întrebărilor şi răspunsurilor pe care Elif Shafak le include în cartea sa este vast şi de o rară pertinenţă, conturînd imaginea unor societăţi aflate la un moment de răscruce. Omenirea are de trecut un prag istoric, cînd ceea ce este vechi ar trebui să moară spre a lăsa loc noului să se nască. În acest sens, volumul devine un manifest, o pledoarie pentru o lume mai bună – o lume a toleranţei şi a omeniei –, dar şi un exemplu remarcabil de implicare intelectuală activă oferit de una dintre cele mai importante şi mai apreciate prozatoare contemporane.
„Atunci cînd ne pierdem vocea, ceva moare în noi.” (Elif Shafak)