Recenzie – Sînt o babă comunistă de Dan Lungu. O carte despre nostalgie, memorie și felul în care trecutul poate deveni mai confortabil decât prezentul
Sunt o babă comunistă! de Dan Lungu este o carte perfectă de citit și dezbătut între persoane cu păreri diferite despre ce a însemnat comunismul pentru cei care l-au trăit. Adevărul absolut este că un regim care conduce prin frică și distruge vieți omenești este profund greșit. Dar adevărul personal diferă: fiecare îl vede prin prisma propriei vieți, a modului în care a trăit comunismul și a impactului pe care acesta l-a avut asupra lui.
Pentru unii, comunismul a însemnat stabilitate și “descurcare”, altora le-a frânt aripile, iar pentru cei mai ghinioniști a însemnat pierderea vieții.
Despre ce este cartea
”Sunt o babă comunistă!” este un roman contemporan românesc care urmărește viața Emiliei Apostoae, o femeie trecută de prima tinerețe, prinsă între trecutul comunist și prezentul postdecembrist.
Emilia este genul de personaj care stârnește instant reacții: unii o înțeleg, alții o condamnă, iar mulți se vor regăsi măcar puțin în felul ei de a privi lumea. Nostalgia ei pentru perioada comunistă nu vine neapărat din convingeri politice profunde, ci dintr-un sentiment de siguranță și apartenență pe care prezentul nu i-l mai oferă.
Totul pornește de la discuțiile cu fiica ei, stabilită în Canada, care privește comunismul complet diferit. Din acest conflict între generații și perspective se construiește întreaga poveste: una amară, ironică și surprinzător de actuală.
Cartea alternează perfect momentele comice cu cele triste și reușește să vorbească despre un subiect sensibil fără să devină moralizatoare.
Temele principale ale romanului
- Nostalgia comunismului – Tema centrală a cărții este, fără îndoială, nostalgia după comunism. Dar Dan Lungu nu prezintă nostalgia într-un mod simplist. Emilia nu regretă neapărat regimul în sine, ci perioada în care ea se simțea utilă, integrată și sigură pe viața ei. Si atunci, vin cu o întrebare: oamenilor le este dor de comunism sau de propria lor tinerețe?
- Frica de schimbare și neadaptarea – Emilia este un personaj care nu reușește să țină pasul cu schimbările sociale și economice de după Revoluție. Pentru mulți oameni, libertatea a venit la pachet cu nesiguranță, haos și pierderea reperelor. Cartea arată foarte bine cum schimbarea poate deveni apăsătoare atunci când lumea pe care o cunoșteai dispare complet.
- Diferența dintre adevărul colectiv și adevărul personal – Unul dintre cele mai interesante aspecte ale romanului este felul în care fiecare personaj percepe comunismul diferit. Pentru unii a fost o perioadă devastatoare, pentru alții o epocă suportabilă sau chiar bună. Dan Lungu nu încearcă să justifice comunismul, ci să arate cât de diferit poate fi filtrat trecutul prin experiențele personale.
- Impactul psihologic al trecutului – Chiar și după ani, personajele sunt încă modelate de comunism: prin frici, reflexe, anxietăți și moduri de gândire greu de abandonat. Romanul surprinde foarte bine felul în care un sistem politic poate continua să existe în mentalitatea oamenilor mult timp după ce a dispărut.
Pasaje din carte
Mi-a plăcut foarte mult felul în care autorul îmbină umorul cu observația socială. Bancurile despre Ceaușescu și scenele aparent banale dintre personaje fac lectura foarte naturală și autentică. Pe lângă bancuri și poveștile despre ”fiul poporului” au fost delicioase:
Cică într-o zi, bre omule, Cel mai iubit fiu al poporuluui se plitisea de moarte. Era sătul până peste cap de ședințe, era scârbit de-atâta șeptic, de vizite de lucru n-avea nici chef…
Iar de plecat în străinătate nu prea îi mai ardea, că mereu îl târau gazdele prin muzee sau pe la monumentele eroilor, îi dădeau să mănânce melci, caracatițe și alte scârboșenii sau îl duceau la operă, ca în Italia…
Unde mai pui că trebuia să vorbească străineză și îl dureau mâinile de atâta conversație. iar după rușinea ce o pâțise în Spania, chiar că o vreme nu mai voia să aibă de-aface cu încrezuții de occidentali…
De fapt în toată tărășenia cu Spania, Bobu fusese de vină, cu mintea lui strălucitoare ca un bec ars, că îi dăduse nefericita idee. Adică să-și noteze replica pe dosul cravatei, ca, în cazul în care o uită, să o aibă la îndemână.
Așa că s-a dus în Spania fără nici o scamă, sigur pe el. A coborât din avion și, la un moment dat, garda l-a salutat:
– Buenos dias, presidente!
– Buenos dias…(întoarce cravata)…poliester!
Cel puțin o vreme nu voia să scoată nasul din țară.
Unul dintre lucrurile care mi-au rămas în minte este ideea că nostalgia nu vine întotdeauna din faptul că trecutul era mai bun, ci din faptul că prezentul este greu de acceptat.
De fapt, asta cred că transmite cel mai bine cartea: oamenii nu regretă întotdeauna un sistem, ci perioada în care simțeau că au un loc clar în lume și tot ce le poftește inima.
Doamne, ce bine am dus-o pe timpul comunismului!
Dacă acum aș duce-o în jumătate ca pe atunci, aș fi mulțumită. Ce jumătate, pe-un sfert, și tot aș zice săru-mâna. Am avut tot ce mi-am dorit. E drept, pe atunci nu-ți doreai prea multe… Dar, pentru lumea aia, am avut tot ce-mi poftea inima… Și Alice se mai miră că vreau să votez cu foștii comuniști…
Pe de altă parte nu toți oamenii sunt nostalgici după perioada comunistă, iar Dan Lungu ne oferă în romanul său, perspectiva unei femei a cărei viață a fost frântă de comuniști. Cum nu și-a putut urma visul de a fi pictoriță deoarece deoarece tatăl ei care nu a participat la război a fost consierat dușman iar ”ce iese din pisică tot șoareci mănâncă”.
– Dragă doamnă, ăsta e comunismul meu: cel care a luat cu forța atelierul tatii, care mi-a retezat din fașă visul de a mă face pictoriță, care m-a lipsit de culori toată viața
Concluzie
”Sunt o babă comunistă!” este genul de carte care merită discutată după ce o termini. Mi s-a părut o lectură foarte interesantă tocmai pentru că vorbește despre ceva ce încă se simte prezent în societatea noastră: urmele lăsate de comunism asupra oamenilor.
Eu, neexperimentând comunismul, nu pot vorbi dintr-o perspectivă trăită, ci din una construită prin observație și reflecție. Iar ceea ce observ sunt oameni încă marcați de trecut: anxietăți, confuzie, regrete contradictorii, tipare de gândire greu de abandonat și vieți care par să se caute pe ele însele.
Cum văd eu acum comunismul? Ca o degradare socială.
Mi-a plăcut mult cartea, amuzantă pe alocuri, am adorat bancurile cu și despre Ceaușescu 🤭 și cu un mesaj important: nostalgia nu vine neapărat dintr-o viață mai bine trăită ci din neadaptarea la schimbare, frica de necunoscut și teama că poate fi mai rău.
Sinopsis
Ne aflam la aproape zece ani de la caderea dictaturii ceausiste, cu putin timp inaintea alegerilor electorale. Emilia Apostoae, pensionara, care si-a trait cea mai mare parte a vietii sub regimul „puterii populare”, primeste un telefon de la Alice, fiica sa, emigrata in Canada, prin care este indemnata „sa nu voteze cu fostii comunisti”. Acest telefon, urmat de alte discutii in contradictoriu, o arunca pe Emilia intr-o adevarata criza identitara, din care incearca sa se salveze rememorind trecutul si cautindu-si justificari, in ochii ei si ai fiicei, pentru propriile nostalgii. Insotiti mereu de umor si (auto)ironie, ne intoarcem spre copilaria si adolescenta Emiliei, intram in miezul nostalgiei paradoxale dupa dictatura, pulsam in ritmurile vietii cotidiene si intelegem din interior problemele epocii.