Următoarea conversație

Următoarea conversație de Jefferson Fisher – recenzie. Despre comunicare, limite și conversațiile care ne consumă

Există conversații care trec pe lângă noi fără să lase urme și există conversații care ne rămân în minte zile întregi. Uneori pentru că ne-au apropiat de cineva, alteori pentru că ne-au frustrat, ne-au enervat sau ne-au făcut să simțim că nu am fost înțeleși deloc.

Cred că majoritatea oamenilor au măcar o persoană cu care comunicarea pare imposibilă. Indiferent cât de calm încerci să explici ceva, discuția ajunge mereu la contradicții, întreruperi sau tensiuni inutile. Tocmai din acest motiv am fost curioasă să citesc Următoarea conversație de Jefferson Fisher.

Cartea nu promite soluții miraculoase și nici nu vine cu ideea aceea obositoare că ”totul depinde doar de tine”. În schimb, vorbește despre lucruri mult mai realiste: ton, reacții impulsive, ascultare, limite și felul în care alegem să răspundem atunci când o conversație devine dificilă.

Jefferson Fisher este avocat pledant, iar experiența lui se simte în modul în care explică lucrurile. Nu scrie complicat și nici nu transformă comunicarea într-o teorie greu de aplicat. Din contră, multe dintre exemple și sfaturi par desprinse din conversațiile obișnuite pe care le avem zi de zi în familie, la muncă sau în relații.

Cum este structurată cartea

Un lucru care mi-a plăcut la Următoarea conversație este faptul că Jefferson Fisher organizează informația într-un mod foarte clar și ușor de urmărit. Cartea este împărțită în două mari secțiuni: Aspecte esențiale și Punerea în practică.

Prima parte este mai degrabă despre înțelegerea importanței comunicării și ce efect au cuvintele.

A doua parte, Punerea în practică, merge într-o direcție mult mai concretă și oferă reguli și exemple aplicabile în conversațiile dificile din viața de zi cu zi.

Autorul vorbește despre:

Regula 1: Vorbește cu control

• În fiecare ceartă există o fază de aprindere și o fază de răcire.
• Faza de aprindere implică semnele de tip ”luptă sau fugi”, cum ar fi să spui ceva care să rănească pe cineva sau să părăsești încăperea.
• Faza de răcire începe atunci când temperatura conflictului scade, spre exemplu ajungerea la o înțelegere sau mărirea distanței dintre tine și cealaltă persoană.
• Există două tipuri de factori declanșatori principali pe care trebuie să îi cunosști: fizici și psihologici. Acești factori apar prin amenințări reale sau percepute la adresa corpului tău și declanșează aprinderea. Înțelegerea factorilor declanșatori care îți oferă informații despre aspectele asupra cărora trebuie să lucrezi și despre cele pe care trebuie să le eviți.
• Când îți inversezi proprii factori declanșatori, devii mai priceput în a identifica factorii declanșatoriai altor persoane. Vei începe să interpretezi vocea ridicată a cuivanu ca pe un atac, ci ca pe un îndemn de a elimina amenințarea. Dacă vrei să îi stingi focul, găsește-i factorul declanșator.
• Trei instumente care te ajută să dobândești control în conflict, prevenind activarea inconștientă a fazei de aprindere sunt: respirația conversațională, scanarea rapidă și un mic dialog cu tine însuți.
• O pauză la momentul potrivit îți dă puterea timpului. Timp pentru arefecta, timp pentru a reevalua și timp pentru ate controla.

Regula 2: Vorbește cu încredere

• Încrederea este un sentiment pe care îl poți invoca.
• Alegerea cuvintelor contează. De obicei, cu cât folosești mai puține cuvinte, cu atât pari mai încrezător. Elimină scuzele inutile și cuvintele de umplutură pentru a crește puterea propozițiilor tale.
• Atunci când îți deblochezi vocea asertivă, dobândești puterea de a-ți exprima nevoile cu încredere.
• Să rămâi pe poziții și să spui ce gândești înseamnă să ai grijă de tine.
• Folosește strategii care îți întârzie răspunsul, cum ar fi luarea unei pauze lungi, repetarea lentă a cuvintelor interlocutorului tău sau folosirea unei întrebări legate de intenție
• Fii ferm în fața scuzelor false, întreruperilor și încercărilor de a te contrazice, subliniind comportamentul respectiv și folosind propoziții concise, asertive.
• ”NU” reprezintă o propoziție completă.
• Dacă limitele pe care le stabilești creează disconfort altei persoane nu este un semn că limitele sunt greșite. E un semn că acestea funcționează.

Regula 3: Vorbește pentru a stabili conexiune

• Pentru a stabili o conexiune cu interlocutorul tău, trebuie să te asiguri că vorbești întotdeauna cu un singur scop și într-o singură direcție.
• Adoptarea unei atitudini defensive este cel mai rapid mod de a distruge conexiunea dintre tine și cealaltă persoană, un indicator clar că intri în faza de aprindere.
• Comportamentul defensiv, din partea oricăruia dintre voi, ridică un zid. Îl împiedică pe celălalt să te înțeleagă și te împiedică pe tine să îl înțelegi pe celălalt.
• Evită să devii defensiv folosind o pauză lungă, de cinci până la șapte secunde, pentru a-ți menține faza de răcire. Imaginează-ți cuvintele interlocutorului tău căzând la pământ asemenea unei mingi înainte să ajungă la tine și rezistă impulsului de a le ridica.
• Împiedică-ți interlocutorul să adopte o atitudine defensivă, începându-ți răspunsul cu cuvântul ”eu”, și nu cu ”tu”. Folosește enunțuri prin care recunosști mai întâi ceea ce a spus, în loc să răspunzi imediat cu punctul tău de vedere.
• Cel mai bun moment să elimini dificultatea dintr-o conversație este chiar înainte ca aceasta să înceapă.
• Conversațiile dificile, în ciuda etichetei, sunt cea mai mare oportunitate de a te conecta cu cealaltă persoană. Înfruntarea situațiilor dificile și depășirea acestora vă apropie, ceea ce adâncește și consolidează conexiuinea.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte

Unul dintre lucrurile care mi-au rămas în minte este ideea că nu trebuie să reacționăm imediat la orice. De multe ori răspundem impulsiv doar pentru a avea ultimul cuvânt sau pentru a ne apăra, iar conversația se transformă rapid într-o competiție.

Cel mai rapid mod de a-ți pierde liniștea sufletească este să dai cuiva o parte din a ta. Să învingi pe cineva într-o dispută îți poate satisface ego-ul, dar tot flămând vei rămâne. Victoria în comunicare rareori duce la lucruri mai bune în viață, dacă nu cumva niciodată. De aceea îmi pasă suficient de mult de tine pentru a-ți spune:

Nu câștiga nicodată o dispută.

Mi-a plăcut și accentul pus pe limite clare. Fisher vorbește mult despre comunicarea fermă, fără agresivitate, iar diferența dintre cele două este mai importantă decât pare.

Modul în care stabilire limitelor îți schimbă relațiile

Odată ce începi să creezi și să impui limite, trebuie să știi ceva. Nu tuturor le va păcea acest lucru. Unii chiar îl vor detesta. Dar tot te vor respecta pentru asta.

Limitele au un mod de a-i tria pe cei care sunt alături de tine nu pentru ceea ce ești, ci mai degrabă pentru ceea ce au ei nevoie să fii. Chiar și prietenii apropiați. Chiar și membrii familiei. Vor exista întotdeauna oameni care vor prefera acea versiune a ta care nu impune limite.

Acceptă ideea următoare: ”Nu, nu trebuie să fac asta să aibă sens pentru tine. Limitele mele nu au fost stabilite pentru a te face pe tine să te simți confortabil. Ele au fost stabilite în beneficiul meu.”

O scurtă observație: nu dorești să fii persoana care are prea multe limite… O limită nu este o scuză generală. Nu justifică comportamentul inadecvat…

Cred că mulți oameni confundă calmul cu slăbiciunea și fermitatea cu agresivitatea. Cartea asta încearcă să arate că poți să te faci auzit fără să ridici vocea și fără să transformi fiecare discuție într-un conflict.

Un alt aspect interesant este felul în care autorul vorbește despre ascultare. Nu despre acea ascultare ”politicoasă”, în care doar aștepți să îți vină rândul să vorbești, ci despre atenția reală acordată celuilalt.

Fie că este vorba despre o ceartă. o discuție aprinsă sau o fricțiune ușoară în conversație, scopul tău nu este să ”câștigi”. Este să deslușești. Începe de la margini, ca atunci când încerci să descâlcești niște fire înnodate, și mergi sper esența problemei, încercând să o înțelegi. Acolo vei găsi nodul.

O carte practică, nu revoluționară

Trebuie să spun totuși că Următoarea conversație nu este genul de carte care mi-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. Dacă citești frecvent dezvoltare personală, probabil unele idei îți vor părea familiare.

Dar cred că punctul forte al cărții nu stă în originalitate, ci în aplicabilitate. Jefferson Fisher explică simplu niște lucruri pe care, teoretic, le știm deja, dar pe care rareori le punem în practică atunci când emoțiile preiau controlul.

Mi-a plăcut faptul că nu are un ton superior și nici nu încearcă să ofere rețete perfecte pentru orice situație. În schimb, lasă impresia unei conversații sincere despre cum putem comunica mai bine și cum putem reduce tensiunile inutile din relațiile noastre.

Pentru cine cred că este potrivită

Aș recomanda această carte mai ales persoanelor care:

• evită conflictele și nu știu cum să pună limite;
• reacționează impulsiv în conversații tensionate;
• simt că nu sunt ascultate;
• vor să comunice mai clar și mai calm;
• au relații dificile la muncă sau în familie.

În schimb, dacă ești deja obișnuit cu multe cărți de dezvoltare personală și cauți idei complet noi sau foarte profunde din punct de vedere psihologic, s-ar putea să nu te impresioneze extraordinar de mult.

Concluzie

Următoarea conversație nu mi-a schimbat viața, dar m-a făcut să fiu mai atentă la felul în care comunic. La ton. La pauze. La impulsul de a răspunde imediat. La diferența dintre a asculta și a aștepta să îți vină rândul să vorbești.

Și poate că, până la urmă, exact din astfel de schimbări mici se construiesc conversațiile mai bune.