Editura All

Toate All Art Bookzone Curtea Veche Humanitas Leda Bazaar Litera Polirom Univers
Un cățeluș în furtună 6-8 ani
May 19, 2026 • 3 min citire

Un cățeluș în furtună

Guojing este autoarea care își ”scrie” poveștile prin imagini, lăsând cititorului libertatea de a completa singur cuvintele și emoțiile dintre pagini. Am descoperit Un cățeluș în furtună după ce am citit Drumul spre casă, o altă carte ilustrată semnată de aceeași autoare, iar stilul ei minimalist m-a fascinat din nou. Deși povestea este scurtă și lipsită de text, ilustrațiile transmit atât de multă emoție încât m-au prins mai mult decât m-aș fi așteptat. Despre ce este povestea Într-o zi obișnuită petrecută în parc, o femeie observă un cățeluș ascuns sub o bancă. Micuțul pare neîngrijit, speriat și complet singur, iar orice încercare de apropiere îl face să fugă. Cu toate acestea, femeia nu renunță și revine mereu, încercând cu răbdare și delicatețe să îi arate că nu are de ce să se teamă. Încetul cu încetul, datorită perseverenței ei și unei mingi de tenis care devine puntea dintre ei, cățelul începe să prindă curaj. Iar când o furtună puternică îi obligă să rămână împreună, între cei doi se naște o legătură sinceră și plină de afecțiune. Temele principale Deși cartea nu are niciun cuvânt, emoțiile sunt surprinse incredibil de bine prin ilustrații. Frica, singurătatea, răbdarea sau bucuria se citesc ușor în expresiile personajelor și în atmosfera fiecărei pagini. Guojing reușește să spună o poveste completă fără să simți lipsa textului. Concluzie Nu mă așteptam ca o carte atât de scurtă și lipsită de text să mă emoționeze atât de mult. Este o poveste caldă și sensibilă care, mai ales dacă iubești animalele, te va atinge mai profund decât ai crede la prima vedere. Mi se pare o carte ideală pentru copiii iubitori de animale, dar nu numai. Fiind construită exclusiv prin imagini, îi încurajează pe cei mici să își folosească imaginația, să interpreteze emoțiile personajelor și să creeze singuri povestea dintre pagini. Pe site-ul editurii ALL există si un pachet cu cele două cărți marca Guojing :D

Citește recenzia →
Drumul spre casă 6-8 ani
May 19, 2026 • 5 min citire

Drumul spre casă

Drumul spre casă este o carte ilustrată aparte, o poveste spusă exclusiv prin imagini, care urmărește drumul unei fetițe pierdute de casă și întâlnirea ei cu un cerb ce pare să o conducă spre lumi necunoscute, aproape de vis. Mi s-a părut fascinant modul în care fiecare cititor poate vedea altceva în această poveste. Fără cuvinte care să-ți dicteze exact ce să simți, imaginile îți lasă libertatea să construiești singur sensul poveștii. Iar pentru copii cred că experiența aceasta este cu adevărat specială. Imaginația lor poate merge oriunde, fără limite. Ilustrațiile sunt absolut superbe și transmit foarte multă emoție chiar și în cele mai simple cadre. Uneori aveam impresia că răsfoiesc un vis sau o amintire din copilărie, nu doar o carte. Un detaliu care a făcut lectura și mai interesantă pentru mine este faptul că povestea este inspirată din experiențele autoarei din China anilor ’80, în perioada politicii copilului unic. După ce am citit nota autoarei, întreaga carte a căpătat o greutate emoțională diferită. Nota autoarei Povestea din paginile acestei cărți este o ficțiune, dar oglindește sentimentele cât se poate de reale pe care le-am trăit chiar eu, copilărind în anii ’80 în China, în plină desfășurare a politicii copilului unic. Sentimente de izolare și de singurătate sfâșietoare. Când eram mică, părinții mei erau nevoiți să muncească mult, ca să ne întrețină familia, așa că în timpul zilei avea bunica grijă de mine. Cu toate acestea, uneori - dacă ei trebuiau să plece pe grabă sau dacă Nai Nai era ocupată - mă lăsau o vreme singură acasă. Asta se întâmpla în multe familii la vremea aceea. Am făcut parte dintr-o generație de copii tare singuri. Odată, când aveam vreo șase ani, înainte să plece la serviciu, tata m-a urcat în troleibuz spre casa bunicii. Am adormit, iar când m-am trezit troleibuzul era aproape gol. Speriindu-mă teribil, am coborât în fugă. Nu aveam pe nimeni lângă mine, nu era nimeni care să mă ajute, așa că am început să plâng. Am tot plâns și am tot mers, urmând drumul conturat de liniile electrice ale troleului. Din fericire, am ajuns la o stradă pe care am recunoscut-o și, în cele din urmă, am sosit la bunica - trei ore mai târziu. Crescând și maturizându-mă, mi-am dat seama cât de ușor este să mă rătăcesc, să mă îndepărtez de la calea mea, dar am conștientizat și că dacă mă uit cu multă atenție, voi găsi întotdeauna ceva - cum au fost atunci liniile electrice ale troleibuzului - care să-mi arate drumul spre casă. Când imaginile spun mai mult decât cuvintele După ce am terminat cartea și am citit povestea reală din spatele ei, am simțit că imaginile au devenit dintr-odată mai apăsătoare și mai triste. La început vezi doar aventura unei fetițe pierdute, însă apoi înțelegi că în spatele fiecărei pagini există singurătate, teamă și dorința aceea profundă de a ajunge ”acasă”, indiferent ce înseamnă asta pentru fiecare dintre noi. Cred că tocmai aici stă frumusețea acestei cărți: spune enorm de multe fără să folosească niciun cuvânt. Și, sincer, mi se pare genul de carte care poate fi înțeleasă complet diferit de un copil și de un adult, dar care îi emoționează pe amândoi în mod egal.

Citește recenzia →