Editura Bookzone

Toate All Art Bookzone Corint Curtea Veche Epica Humanitas Leda Bazaar Litera Nemira Polirom Publica Rao Storia Books Trei Univers Vellant

Parenting

November 3, 2026 • 9 min citire

Provocările părinților de azi

Îmi place mult Urania Cremene, atât ca om cât și ca specialist în parenting. Chiar dacă nu am cumpărat programul ”All About Parenting”, am urmărit cu mare interes podcasturile, interviurile și emisiunile la care a fost invitată. Rezonez cu felul ei de a gândi și, mai ales, cu modul în care reușește să transmită informații și să ofere sfaturi cu multă blândețe, fără să transforme parentingul într-o listă de reguli pe care părinții trebuie să le respecte. Așa că am citit cu interes și Provocările părinților de azi, o carte care mi-a confirmat, încă o dată, de ce îmi place să o ascult. Despre ce este cartea ”Provocările părinților de azi”? Cartea este construită sub forma unui dialog între Urania Cremene și Florentina Fântânaru. Printr-un format de întrebări și răspunsuri, cele două discută despre provocările cu care se confruntă părinții în relația cu proprii copii, iar Urania oferă explicații și recomandări pornind de la experiența și expertiza sa în parenting. Nu este o carte care îți propune să devii părintele perfect sau care îți oferă soluții miraculoase pentru orice situație. Mai degrabă, te invită să privești anumite comportamente și reacții dintr-o altă perspectivă și îți pune la dispoziție câteva strategii pe care le poți adapta în viața de zi cu zi. Emoțiile copilului nu sunt bune și rele, ele doar sunt și atât. Așa cum noi avem zile mai grele și momente de furie sau frustrare, așa au și copiii zile în care simt că nimic nu merge cum ar vrea. Doar că, spre deosebire denoi, ei nu pot pune în cuvinte ce simt și nu pot găsi căiprin care să dea afară ce îi macină, așa că aruncă vorbe sau jucării, plâng necontrolat și, cel mai adesea, nici nu țin cont de locul în care se află, mai ales dacă sunt mai mici și nu au dezvoltat autocontrolul. Ce mi-a plăcut la carte? În primul rând, mi-a plăcut stilul. Este clar, empatic și accesibil, exact așa cum m-am obișnuit să o ascult pe Urania Cremene. Îmi place că vorbește despre situații dificile fără să judece părinții și fără să le amplifice sentimentul de vinovăție, care oricum apare destul de des atunci când simți că nu reușești să gestionezi lucrurile cum ți-ai propus. De multe ori, ca părinți, știm ce ar trebui să facem, dar asta nu înseamnă că ne iese de fiecare dată. Oboseala, stresul și propriile emoții ne pot face să recționăm diferit față de cum ne-am propus. Tocmai de aceea, mi se par valoroase explicațiile și strategiile care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă și să găsești modalități de a gestiona mai bine astfel de situații. Suntem primele generații care își pun problema propriului echilibru, a găsirii unui scop în viață, a obținerii cooperării copilului prin alte mecanisme decât frica sau obediența, și lista de obiective poate continua. Un alt lucru care mi-a plăcut este formatul de dialog. Lectura nu se simte ca un curs de parenting sau ca o înșiruire de teorii și recomandări, ci mai degrabă ca o conversație în care sunt adresate întrebări firești, iar răspunsurile vin într-un limbaj simplu și ușor de urmărit. Copiii iubiți nu fac tantrum? Ce este acest fenomen?Oare adulții iubiți nu se enervează și ei?...Diferența între un tantrum și o luptă de putere sunt două lucruri diferite pe care le putem ușor deosebi. Iată cum. Un tantrum este o descătușare a unor emoții acumulate, care pot să aibă foarte multe cauze: faptul că un copil este obosit, faptul că este suprastimulat, faptul că îl deranjează încălțămintea pe care o poartă sau că și-a dorit o anumită jucărie pe care n-a primit-o,cumulat cu faptul că părintele nu și-a petrecut suficient de mult timp cu el. Putem aduna foarte multe motive. Picătură cu picătură, se tot adună frustrare care trebuie lăsată să iasă, să erupă, exact ca lava unui vulcan. Același lucru ni se întâmplă și nouă, doar că numit această descătușare ”criză de nervi”....Lupta de putere este comportamentul pe care copilul îl adoptă în momentul în care i se refuză satisfacerea unei dorințe, a unei pofte. Să luăm un exemplu. Suntem într-un magazin și refuzăm să-i cumpărăm o jucărie. Fără să aibă alte lipsuri sau stări de disconfort acumulate în prealabil, copilul începe să se tăvălească pe jos și începe așa-zisul tanstrum. Diferența dintre un tantrum real și o luptă de putere constă în răspunsul la următoarea întrebare: dacă eu i-aș da copilului meu ce-și dorește acum, în plin tantrum, în plină descătușare, s-ar putea opri instantaneu?De regulă, când avem de-a face cu o luptă de putere, copiii se opresc imediat ce primesc ceea ce-și doresc. Criza a fost doar o demonstrație a unui comportament învățat care l-a ajutat în trecut să obțină ce și-a dorit, a învățat că așa poate obține ce vrea. Probabil prima sau a doua oară când au avut un tantrum, am avut de-a face cu o stare naturală. Dar copiii au observat în acele situații că, dacă se tăvălesc pe jos și plâng, primesc ce-și doresc. O carte bună pentru cei care o urmăresc deja pe Urania Cremene Multe dintre ideile prezentate în carte îmi erau deja cunoscute. Urmărind-o constant pe Urania Cremene, era aproape imposibil să nu fi întâlnit o parte dintre aceste principii în podcasturile și interviurile la care a participat. Cu toate astea, nu am simțit că lectura a fost redundantă. Dimpotrivă, uneori avem nevoie să ni se reamintească lucruri pe care le știm deja, dar pe care, prinși în agitația de zi cu zi, ajungem să le pierdem din vedere. Pentru mine, tocmai aici stă una dintre valorile cărții. Nu am descoperit neapărat concepte noi, dar am regăsit idei la care pot reveni atunci când simt să provocările parentingului mă copleșesc. Și crede-mă că mă copleșesc, nu glumă! Sunt momente în care am nevoie să-mi reamintesc ce contează cu adevărat în relația cu copilul meu. Nici o mamă nu știe ce destin legănă...dar puterea gândurilor unei mame poate deschide porțile către un destin fericit. Concluzie Provocările părinților de azi a fost pentru mine o lectură plăcută și utilă, ca o discuție relaxantă între prietene, la o cafea, în care primești răspunsuri la întrebări pe care probabil că ți le-ai pus și tu ca părinte. O recomand celor care caută o carte de parenting accesibilă iar dacă o urmărești pe Urania Cremene, cred că vei găsi în paginile ei câteva remindere de care s-ar putea să ai nevoie exact atunci când lucrurile devin mai complicate. Nu timpul rezolvă lucrurile, ci lucrul conștient cu percepțiile pe care le ai față de evenimentul respectiv. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: libris.ro libhumanitas.ro librarie.net cartepedia.ro

Citește recenzia →

Dezvoltare personala

March 23, 2026 • 12 min citire

Următoarea conversație

Există conversații care trec pe lângă noi fără să lase urme și există conversații care ne rămân în minte zile întregi. Uneori pentru că ne-au apropiat de cineva, alteori pentru că ne-au frustrat, ne-au enervat sau ne-au făcut să simțim că nu am fost înțeleși deloc. Cred că majoritatea oamenilor au măcar o persoană cu care comunicarea pare imposibilă. Indiferent cât de calm încerci să explici ceva, discuția ajunge mereu la contradicții, întreruperi sau tensiuni inutile. Tocmai din acest motiv am fost curioasă să citesc Următoarea conversație de Jefferson Fisher. Cartea nu promite soluții miraculoase și nici nu vine cu ideea aceea obositoare că ”totul depinde doar de tine”. În schimb, vorbește despre lucruri mult mai realiste: ton, reacții impulsive, ascultare, limite și felul în care alegem să răspundem atunci când o conversație devine dificilă. Jefferson Fisher este avocat pledant, iar experiența lui se simte în modul în care explică lucrurile. Nu scrie complicat și nici nu transformă comunicarea într-o teorie greu de aplicat. Din contră, multe dintre exemple și sfaturi par desprinse din conversațiile obișnuite pe care le avem zi de zi în familie, la muncă sau în relații. Cum este structurată cartea Un lucru care mi-a plăcut la Următoarea conversație este faptul că Jefferson Fisher organizează informația într-un mod foarte clar și ușor de urmărit. Cartea este împărțită în două mari secțiuni: Aspecte esențiale și Punerea în practică. Prima parte este mai degrabă despre înțelegerea importanței comunicării și ce efect au cuvintele. A doua parte, Punerea în practică, merge într-o direcție mult mai concretă și oferă reguli și exemple aplicabile în conversațiile dificile din viața de zi cu zi. Autorul vorbește despre: Regula 1: Vorbește cu control În fiecare ceartă există o fază de aprindere și o fază de răcire. Faza de aprindere implică semnele de tip ”luptă sau fugi”, cum ar fi să spui ceva care să rănească pe cineva sau să părăsești încăperea. Faza de răcire începe atunci când temperatura conflictului scade, spre exemplu ajungerea la o înțelegere sau mărirea distanței dintre tine și cealaltă persoană. Există două tipuri de factori declanșatori principali pe care trebuie să îi cunosști: fizici și psihologici. Acești factori apar prin amenințări reale sau percepute la adresa corpului tău și declanșează aprinderea. Înțelegerea factorilor declanșatori care îți oferă informații despre aspectele asupra cărora trebuie să lucrezi și despre cele pe care trebuie să le eviți. Când îți inversezi proprii factori declanșatori, devii mai priceput în a identifica factorii declanșatoriai altor persoane. Vei începe să interpretezi vocea ridicată a cuivanu ca pe un atac, ci ca pe un îndemn de a elimina amenințarea. Dacă vrei să îi stingi focul, găsește-i factorul declanșator. Trei instumente care te ajută să dobândești control în conflict, prevenind activarea inconștientă a fazei de aprindere sunt: respirația conversațională, scanarea rapidă și un mic dialog cu tine însuți. O pauză la momentul potrivit îți dă puterea timpului. Timp pentru arefecta, timp pentru a reevalua și timp pentru ate controla. Regula 2: Vorbește cu încredere Încrederea este un sentiment pe care îl poți invoca. Alegerea cuvintelor contează. De obicei, cu cât folosești mai puține cuvinte, cu atât pari mai încrezător. Elimină scuzele inutile și cuvintele de umplutură pentru a crește puterea propozițiilor tale. Atunci când îți deblochezi vocea asertivă, dobândești puterea de a-ți exprima nevoile cu încredere. Să rămâi pe poziții și să spui ce gândești înseamnă să ai grijă de tine. Folosește strategii care îți întârzie răspunsul, cum ar fi luarea unei pauze lungi, repetarea lentă a cuvintelor interlocutorului tău sau folosirea unei întrebări legate de intenție Fii ferm în fața scuzelor false, întreruperilor și încercărilor de a te contrazice, subliniind comportamentul respectiv și folosind propoziții concise, asertive. ”NU” reprezintă o propoziție completă. Dacă limitele pe care le stabilești creează disconfort altei persoane nu este un semn că limitele sunt greșite. E un semn că acestea funcționează. Regula 3: Vorbește pentru a stabili conexiune Pentru a stabili o conexiune cu interlocutorul tău, trebuie să te asiguri că vorbești întotdeauna cu un singur scop și într-o singură direcție. Adoptarea unei atitudini defensive este cel mai rapid mod de a distruge conexiunea dintre tine și cealaltă persoană, un indicator clar că intri în faza de aprindere. Comportamentul defensiv, din partea oricăruia dintre voi, ridică un zid. Îl împiedică pe celălalt să te înțeleagă și te împiedică pe tine să îl înțelegi pe celălalt. Evită să devii defensiv folosind o pauză lungă, de cinci până la șapte secunde, pentru a-ți menține faza de răcire. Imaginează-ți cuvintele interlocutorului tău căzând la pământ asemenea unei mingi înainte să ajungă la tine și rezistă impulsului de a le ridica. Împiedică-ți interlocutorul să adopte o atitudine defensivă, începându-ți răspunsul cu cuvântul ”eu”, și nu cu ”tu”. Folosește enunțuri prin care recunosști mai întâi ceea ce a spus, în loc să răspunzi imediat cu punctul tău de vedere. Cel mai bun moment să elimini dificultatea dintr-o conversație este chiar înainte ca aceasta să înceapă. Conversațiile dificile, în ciuda etichetei, sunt cea mai mare oportunitate de a te conecta cu cealaltă persoană. Înfruntarea situațiilor dificile și depășirea acestora vă apropie, ceea ce adâncește și consolidează conexiuinea. Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte Unul dintre lucrurile care mi-au rămas în minte este ideea că nu trebuie să reacționăm imediat la orice. De multe ori răspundem impulsiv doar pentru a avea ultimul cuvânt sau pentru a ne apăra, iar conversația se transformă rapid într-o competiție. Cel mai rapid mod de a-ți pierde liniștea sufletească este să dai cuiva o parte din a ta. Să învingi pe cineva într-o dispută îți poate satisface ego-ul, dar tot flămând vei rămâne. Victoria în comunicare rareori duce la lucruri mai bune în viață, dacă nu cumva niciodată. De aceea îmi pasă suficient de mult de tine pentru a-ți spune: Nu câștiga nicodată o dispută. Mi-a plăcut și accentul pus pe limite clare. Fisher vorbește mult despre comunicarea fermă, fără agresivitate, iar diferența dintre cele două este mai importantă decât pare. Modul în care stabilire limitelor îți schimbă relațiile Odată ce începi să creezi și să impui limite, trebuie să știi ceva. Nu tuturor le va păcea acest lucru. Unii chiar îl vor detesta. Dar tot te vor respecta pentru asta. Limitele au un mod de a-i tria pe cei care sunt alături de tine nu pentru ceea ce ești, ci mai degrabă pentru ceea ce au ei nevoie să fii. Chiar și prietenii apropiați. Chiar și membrii familiei. Vor exista întotdeauna oameni care vor prefera acea versiune a ta care nu impune limite. Acceptă ideea următoare: ”Nu, nu trebuie să fac asta să aibă sens pentru tine. Limitele mele nu au fost stabilite pentru a te face pe tine să te simți confortabil. Ele au fost stabilite în beneficiul meu.” O scurtă observație: nu dorești să fii persoana care are prea multe limite... O limită nu este o scuză generală. Nu justifică comportamentul inadecvat... Cred că mulți oameni confundă calmul cu slăbiciunea și fermitatea cu agresivitatea. Cartea asta încearcă să arate că poți să te faci auzit fără să ridici vocea și fără să transformi fiecare discuție într-un conflict. Un alt aspect interesant este felul în care autorul vorbește despre ascultare. Nu despre acea ascultare ”politicoasă”, în care doar aștepți să îți vină rândul să vorbești, ci despre atenția reală acordată celuilalt. Fie că este vorba despre o ceartă. o discuție aprinsă sau o fricțiune ușoară în conversație, scopul tău nu este să ”câștigi”. Este să deslușești. Începe de la margini, ca atunci când încerci să descâlcești niște fire înnodate, și mergi sper esența problemei, încercând să o înțelegi. Acolo vei găsi nodul. O carte practică, nu revoluționară Trebuie să spun totuși că Următoarea conversație nu este genul de carte care mi-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. Dacă citești frecvent dezvoltare personală, probabil unele idei îți vor părea familiare. Dar cred că punctul forte al cărții nu stă în originalitate, ci în aplicabilitate. Jefferson Fisher explică simplu niște lucruri pe care, teoretic, le știm deja, dar pe care rareori le punem în practică atunci când emoțiile preiau controlul. Mi-a plăcut faptul că nu are un ton superior și nici nu încearcă să ofere rețete perfecte pentru orice situație. În schimb, lasă impresia unei conversații sincere despre cum putem comunica mai bine și cum putem reduce tensiunile inutile din relațiile noastre. Pentru cine cred că este potrivită Aș recomanda această carte mai ales persoanelor care: evită conflictele și nu știu cum să pună limite; reacționează impulsiv în conversații tensionate; simt că nu sunt ascultate; vor să comunice mai clar și mai calm; au relații dificile la muncă sau în familie. În schimb, dacă ești deja obișnuit cu multe cărți de dezvoltare personală și cauți idei complet noi sau foarte profunde din punct de vedere psihologic, s-ar putea să nu te impresioneze extraordinar de mult. Concluzie Următoarea conversație nu mi-a schimbat viața, dar m-a făcut să fiu mai atentă la felul în care comunic. La ton. La pauze. La impulsul de a răspunde imediat. La diferența dintre a asculta și a aștepta să îți vină rândul să vorbești. Și poate că, până la urmă, exact din astfel de schimbări mici se construiesc conversațiile mai bune. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: Cartepedia.ro Librarie.net Librex.ro Libris.ro

Citește recenzia →

Fictiune istorica

February 9, 2026 • 6 min citire

Râul înghețat

Mama m-a învățat că moașele sunt eroine. Sora mea mi-a permis să fiu martora unui miracol. Soțul meu a stat lângă mine și m-a ținut de mână. Din aceste motive, și din nenumărate altele, acest roman le este dedicat lor. Ariel Lawhon Despre ce este Râul înghețat Râul înghețat de Ariel Lawhon este un roman de ficțiune istorică inspirat de viața reală a Marthei Ballard, moașă și vindecătoare din America secolului al XVIII-lea. Povestea începe într-o iarnă aspră, când un cadavru este descoperit sub gheața râului Kennebec, iar Martha este chemată să stabilească cauza morții. De aici pornește o poveste care îmbină misterul unei crime cu viața de zi cu zi a unei femei respectate în comunitate, dar care trebuie constant să lupte pentru ca vocea și cunoștințele ei să fie luate în serios într-o lume dominată de bărbați. Deși există o anchetă și un fir misterios care traversează întreaga carte, romanul nu este construit ca un thriller alert, ci mai degrabă ca o poveste lentă, atmosferică, în care tensiunea crește treptat. Temele principale ale romanului Vocea femeilor într-o lume care le reduce la tăcere - Una dintre cele mai puternice teme ale cărții este felul în care experiențele și mărturiile femeilor sunt puse sub semnul întrebării sau ignorate complet. Martha Ballard este genul de personaj feminin care impresionează tocmai prin luciditate și prin curajul de a spune adevărul chiar și atunci când acest lucru incomodează. Justiția și adevărul - Romanul vorbește mult despre cât de fragil poate deveni adevărul într-o comunitate mică, unde reputația, influența și statutul social pot conta mai mult decât faptele. Comunitatea și supraviețuirea - Mi-a plăcut mult și atmosfera comunității izolate, acoperite de zăpadă, unde fiecare depinde de ceilalți pentru a supraviețui iernii. Autoarea reușește să creeze foarte bine senzația aceea de frig constant, de drumuri dificile și de viață grea. Rolul moașei și al femeilor vindecătoare - Cartea oferă și o perspectivă interesantă asupra rolului moașelor în acea perioadă. Martha nu este doar femeia care ajută la nașteri, ci și un fel de confidentă, martoră și sprijin pentru întreaga comunitate. Stil și experiență de lectură Ariel Lawhon are un stil de scriere foarte fluid și descriptiv, care pune accent mai ales pe atmosferă și pe construcția personajelor. Mi-a plăcut grozav acestă lectură și am savurat fiecare cuvânt. Povestea curge lent, dar constant, exact ca râul înghețat din titlu. Nu e genul de carte care te ține în priză prin răsturnări spectaculoase de situație, ci prin tensiunea aceea mocnită, care se adună încet. Suspans există, dar e dozat atent, mai degrabă te face curios decât să te grăbească să întorci paginile pe nerăsuflate, ca într-un thriller clasic. Atmosfera de iarnă, comunitatea mică, rigiditatea epocii și felul în care adevărul este tratat ca ceva incomod fac ca romanul să fie mai mult decât o simplă poveste despre o crimă. Este, în fond, o carte despre curaj, despre moralitate și despre vocea femeilor într-o perioadă în care aceasta era ușor de ignorat.În plus este și o lectură potrivită pentru iarnă. Martha Ballard, o femeie care refuză să fie redusă la tăcere Unul dintre cele mai puternice aspecte ale romanului este chiar personajul Marthei Ballard. Într-o perioadă în care femeile rareori erau ascultate sau considerate credibile, Martha reușește să se impună prin inteligență, experiență și curaj. Deși societatea în care trăiește este dominată de bărbați și de reguli rigide, ea nu acceptă să fie redusă la tăcere și continuă să spună adevărul chiar și atunci când acest lucru incomodează persoane influente din comunitate. Mi-a plăcut enorm și felul în care Martha se raportează la femeile din jurul ei. Ca moașă, ea nu oferă doar ajutor medical, ci și înțelegere, protecție și sprijin emoțional. În multe momente, pare una dintre puținele persoane care ascultă cu adevărat femeile și le tratează cu empatie într-o lume care le judecă rapid și le ignoră suferințele. Dacă îți face cu ochiul, poți cumpăra cartea de pe: Librarie.net Cartepedia.ro Libris.ro

Citește recenzia →